marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update „Nu mai am chef de tine! Mori!” Un cățel a fost aruncat în Mureș, iar de zgardă i-a fost legată o piatră. O arădeancă s-a aruncat în apă să-l salveze

    de Mihai Todoca | 30 iulie 2021, 8:05 PM | Strada | Topic special

    5

    Mai multe imagini au apărut în spațiul public, care arată un câine care se zbate pentru a supraviețui în apele Mureșului. O persoană are a observat câinele în chinuri a sărit după el în apă și l-a salvat, descoperind că acesta avea legată o piatră de zgarda de la gât. Câinele face parte din rasa bichon, iar după ce a fost dus la o clinică veterinară, i-a fost identificat și stăpânul.
    Momentan nu deținem informații cum că Poliția Animalelor a fost informată despre caz, sau identitatea stăpânului.
    Mai jos, redăm în totalitate postarea unui cunoscut iubitor de animale, Arpi Nistor:
    „Tăcerea e complicitate!
    Eu nu vreau să fiu concitadin cu persoane gen Decuseară sau individul ăsta care și-a aruncat câinele în Mureș.
    De parcă nu ne-ar fi de ajuns că nebuna aia ne-a pus pe harta ororilor, ieri seară un individ și-a legat bichonul de o piatră și l-a aruncat în Mureș.
    Din fericire a fost salvat, dar asta nu înseamnă că trebuie să tolerăm aceste fapte.
    Câinele a fost salvat în Alfa, în apropriere de blocul 10, ulterior a fost dus la Clinica de animale mici, de pe str Octavian Goga nr 59, unde i-a fost identificat stăpânul.
    Sincer, eu mă așteptam ca cei de la clinică să anunțe Poliția, dar se pare că nu au făcut acest lucru, poate nu mai aveau credit pe cartelă, sau naiba știe de ce.
    Stăpân care așa a înțeles să scape de un câine pe care nu mai îl dorește.
    Aceste date sunt suficiente pentru ca Poliția Animalelor să mimeze că vor să facă dreptate, depinde de noi dacă vor mișca ceva în acest caz.
    Puteți sesiza acest caz aici:
    *Telefon: 0257/207.100
    * În scris pe adresa IPJ Arad, strada Vârful cu Dor, nr. 17-21
    * Pe email la [email protected]
    Atașez și filmulețe cu cățelul.
    Vă rog ca toți cei care sunteți revoltați de acest caz, să trimiteți (cu cuvintele voastre) sesizare, să sunați pentru a reclama acest caz de cruzime.
    Dacă tăcem… Suntem exact ca ei!”


    UPDATE: Poliția Animalelor s-a sesizat din oficiu și fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pana si daca il lasa liber…il lua cineva de pe strada. Da-l in adoptie, mai bine. Lasa-l la adapostul de caini; la una din asociatiile astea. Du-l la veterinar, euthanasiaza-l, in cel mai rau caz.

      Sper sa fie prins si „ars”. Incredibil…ma si mir cum a reusit sa supravietuiasca avand acel pietroi legat de gat…s-a luptat micutul, nu gluma.

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Știți ce mi se pare deosebit de interesant, că nimeni nu zice că accea persoana are nevoie de un consult psihiatric. Nimeni, și am dat o geană cam peste tot unde apare. Ziceți că are nevoie de pușcărie! Pai cum ar fi sa o lași pe dereglata ca aia într-o pușcărie? Locul ei e la tratament. Și a multora! Cu așa conducători, plin de nebuni pe stradă! Dovada articolul asta și multe altele! Cum sa legi o piatra și să îți arunci cățelul în Mureș sa se innece….

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.