Nu irosi Votul! Votează-i pe singurii care nu au făcut niciodată blat cu PSD! (P)
Duminică putem să fim cu un pas mai aproape de ceea ce visăm cu toții de 30 de ani: un oraș și o țară moderne, construite și conduse pe model occidental.
Din păcate, România a fost condusă în ultimii 30 de ani de partide construite de foști lideri ai partidului comunist, unii dintre ei colaboratori dovediți ai securității. Atât cei din PSD, cât și din PNL (fostul PDL) sunt pe deplin responsabili pentru situația din prezent a României.
Cele două partide aparent inamice nu au ezitat să colaboreze, să se alieze (amintim USL ca o formulă malefică, prin care dreapta și stânga și-au dat mâna pentru funcții și putere), în beneficiul propriului aparat de partid.
Timp de 30 de ani, cetățenii au fost uitați. Noi, cei din USR PLUS am decis că nu putem lăsa lucrurile așa. Dacă politicienii ne ignoră, noi trebuie să ne mobilizăm și să schimbăm lucrurile. După zeci de ani de absenteism, e vremea ca cei mulți să aibă o voce.
În Parlament, USR PLUS a făcut opoziție autentică PSD! Am luptat împotriva ordonanței 13, a legilor justiției, am fost gazați pe 10 August. Ne-am opus pensiilor speciale, am strâns semnăturile a peste un milion de români care au spus Fără penali în funcții publice!
În Arad, suntem aproape de victorie. Putem schimba acum o administrație care s-a îndepărtat de oameni, care i-a ignorat, pentru a-și satisface propriile interese. Putem schimba viitorul orașului, putem face din nou Aradul prosper și invidiat de vecini.
Tot ce avem de făcut este să ieșim cu toții la vot. Alături de prieteni, de rude și de cunoștințe, votează pe 27 septembrie Adrian Wiener și votează candidații USR PLUS pe toate listele!
Facem Aradul bine.
#AdrianWienerPrimar
www.arad2020.ro
Comentariile portalului
Vreau să știu cine are pensia minimă și are 66 de ani mai are nevoie de bilet sau abonament eu așa știu că nu dar vreau sa aflu? Mulțumesc
Mulțumiți ,, democrației occidentale " și USA, pentru tot ceea ce se întâmplă în România! Acum copilul are drepturi,iar părinții au doar obligații. (...)
1. Un spital municipal, cu echipe medicale, nu vedete ! 2. Scoli noi si cantine pt elevi. 3. Transport public prioritar si coerent, inclusiv cel dedicat elevilor. 4. Centru pietonal semnificativ ca si intindere, inclusiv (...)