Nu e de joacă! Rezerviștii au primit ordine de chemare și trebuie să se prezinte (și) azi, la Centrele Militare Județene!
Știri Arad. Țara însăși – prin forța ei armată, Ministerul Apărării Naționale – le-a trimis, direct prin sectorist, agenți și curieri speciali, rezerviștilor ORDINE DE CHEMARE – antetate, numerotate, ștapilate în roșu și semnate olograf de comandant – în cazul Aradului, colonel Radu C. Burtea (vezi foto).
„Vă aducem la cunoștință că trebuie să vă prezentați în 31 martie 2015, orele 9 – 18, la sediul Centrului Militar Județean Arad, situat în Arad, str. Lucian Blaga nr. 4-6, în vederea actualizării datelor de evidență militară.” – este primul paragraf – și cel mai important, al citației oficiale.
Atenție la acel TREBUIE – e un must… cum ar zice noua generație, 18-28, care „n-are nicio treabă cu dușmanul” din simplul motiv că „n-o făcut armata”.
Așadar, cei care au făcut armata și au vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani, să se aștepte să primească, dacă nu au primit încă, Ordine de acest tip – ordine care, așa cum știm din armată, se execută, nu se discută!
În caz de neprezentare, rezervistul va fi sancționat „doar” cu amendă contravențională… dar Ministerul Apărării Naționale îl va găsi… ca să știe Armata Română „ce mai avem noi aici” din ce aveam… nu de alta.
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)