joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Noi am înfăptuit Unirea”. Elevii Colegiului de Arte au prezentat macheta grupului statuar „Arad 1918”

    de Raluca Medeleanu | 15 noiembrie 2018, 2:04 PM | Educaţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Grupul statuar închinat Aradului la Marea Unire va fi însoțit de textul „Noi am înfăptuit Unirea”

    Aradul și-a dorit mult un simbol care să marcheze importanta contribuție pe care a avut-o orașul în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, iar de mai bine de 20 de ani au existat mai multe tentative pentru a crea o operă de artă în acest sens. Dintr-un motiv sau altul, nici una dintre încercări nu s-a finalizat. Cel mai recent exemplu este degringolada Monumentului Marii Uniri comandat de Ministerul Culturii care, cu toate promisiunile, nu mai ajunge în veci la noi în oraș.

    În acest context, iată că municipalitatea și-a îndreptat atenția către cei care încă mai au vise și entuziasm: către tineri, căci ei sunt, în definitiv, viitorul. Astfel că elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, coordonați de profesorii Cosmin Moldovan (coordonatorul secției de arhitectură și arte plastice, membru UAP), Lucian Feier (profesor de design, membru UAP) și Bianca Cociunga (profesor de ceramică și sculptură) s-au apucat de treabă, pornind de la un concurs de idei, iar astăzi, în Sala Regina Maria a Primăriei Arad ne-au arătat ideea câștigătoare. Din partea municipalității, aceștia au fost întâmpinați și felicitați de către Călin Bibarț, viceprimarul Aradului și Radu Drăgan, arhitectul șef al Aradului.

    Eu sunt mai puțin cu vorbele, sunt mai mult cu faptele… sunt puțin emoționat, pentru că este un moment istoric și mă bucur că pot participa la el. Sper că va fi o împlinire… că până la momentul inaugurării, încă nu e împlinit, deci suntem încă în faza de realizare. Dar, mulțumim lui Dumnezeu că ne lasă cu timpul bun. Este un simbol pe care administrația locală a dorit neapărat să-l realizeze cu ocazia Centenarului Marii Uniri și care să poată aduce oamenii aproape. Legătura asta care se realizează prin porțile propuse de copii duce de fapt omul acolo, ne aduce aminte de Unire, ne aduce aminte că suntem împreună și cred că e chiar important să fim uniți, buni unii cu alții”, a spus Radu Drăgan.

    20181115 120034

    Modernă, sugestivă, lucrarea are la bază harta României pe care stau așezate trei „porți” metalice prin care trec trei oameni, verticali – așa cum ar trebui să fie toți românii. S-a optat pentru fier datorită rezistenței materialului. Lemnul ar fi fost mult mai ușor deteriorat în timp de intemperii. Modelul a fost ales dintr-o serie de machete pregătite cu multă trudă în cadrul și în afara orelor școlare de către elevii ajutați de profesori la părțile mai dificile. Lucrările deja au început. În fața fostului cinematograf Dacia, pe Bulevardul Revoluției, la ora actuală se sapă fundația. Dar să nu vă închipuiți că este vorba de o lucrare monumentală. Din contră, este ceva modest, care să fie aproape de oameni, un soi de „mobilier urban” asemenea statuilor din fier din zonele pietonale ale multor orașe europene.

    „Personajele sunt așezate în părți diferite, căci cu toții suntem diferiți, dar îi unește baza postamentului, acea hartă a țării, pământul României…”, explica profesorul Cosmin Moldovan, unul dintre principalii coordonatori ai proiectului.

    macheta grup statuar arad 1918

    „Este o bucurie pentru noi acest proiect. Copiii și-au pus în evidență talentul, misiunea noastră asta și este: să-i promovăm. Au reușit să lucreze așa cum lucrează niște artiști adevărați. Cred că este un lucru deosebit pentru că au lucrat altfel și au văzut ce trebuie să facă în viitor. Este o oportunitate și o șansă pentru școala noastră. Este o bucurie. Noi am trăit alături de ei, văzându-le bucuria de pe chipuri, căci au făcut ceea ce le place cel mai mult! Poate mai mult decât să învețe… (râde, n.red.). Deci și-au făcut meseria. Referitor la timpul de lucru, să știți că atunci când lucrezi din plăcere, găsești timpul necesar. Ei au lucrat mult și în vacanță, concursul fiind lansat în 15-16 iunie, la festivitatea de încheiere. Ideile și le-au făcut în vacanță, apoi le-au prezentat colegilor mei și am continuat după ce a început anul școlar”, a spus Dorina Trandafir, directorul Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”.

    Grupul statuar cuprinde toate cele 16 idei ale elevilor. Avem elemente comune care îi definesc atât pe copii, cât și pe noi ca și comunitate, ca popor. Sunt trei personaje puse în câte o poartă așezată în fiecare zonă istorică a României actuale. Copiii ne-au propus să facem harta României Mari, dar ne-am spus să nu lăsăm loc de interpretări sau să interfereze politicul cu această lucrare care, la urma urmei, nu este o lucrare politică sau vreo palmă dată cuiva, ci este amprenta lăsată de viitorii artiști în acest oraș. Iar fiecare om care va trece prin porțile grupului statuar va înfăptui singur acea unire. De acolo și textul care va fi pus: «Noi am înfăptuit Unirea». Este un traseu gândit la modul acesta: fiecare pieton, fiecare om care trece pe acolo, înfăptuiește Unirea”, a spus profesorul Cosmin Moldovan.

    Acesta ne-a spus că elevii și profesorii care au contribuit la realizarea grupului statuar (vezi galeria foto de la finalul articolului) nu au fost răsplătiți financiar, ci vor fi răsplătiți cu câte o diplomă de excelență, iar materialele care au rămas dintre cele cumpărate de Primărie pentru proiect rămân în posesia Colegiului de Arte pentru a putea fi folosite de elevi.

    Porți deschise și pentru viitorul elevilor

    I-am întrebat pe elevi cum li s-a părut experiența, iar ei ne-au răspuns că deși a fost dificil, a fost o experiență mai mult decât plăcută și folositoare pentru viitor.

    „Eu am colaborat cu colegii mei, ajutându-i dacă aveau nevoie de ceva… De exemplu, am ajutat la pictat sau la sculptat. Și am făcut și propria mea idee, arătând ceea ce înseamnă pentru mine Unirea”, ne-a spus eleva Iulia Jurca.

    „Ținând cont că am lucrat și după ore și că eu nu sunt implicat doar în acest proiect, a fost o muncă grea, dar în același timp a fost o muncă plăcută, pentru că am fost împreună tot grupul. Pe lângă muncă, ne-am mai și distrat, am colaborat și a fost fain. Pentru mine cel puțin, după părerea mea, acest proiect mi-a deschis multe porți pentru viitor, mai ales pentru facultate și pentru ce o să urmeze…”, ne-a spus elevul Alexandru Buhai.

    elevii colegiul de arte grup statuar arad 1918

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Într-o perioadă în care arta se cumpără de la IKEA și pe la secondhanduri, … chiciuri ca (la) „Bradul”, … de unde ne-am pricopsit cu un hoț și-un mincinos în fruntea urbei, un dictator în haine de țipțer, … bucuria genuină de pe fețele acestor tineri de ispravă ce merită toată lauda, încă necontaminați de cancerul prostiei și fuduliei, te îndeamnă să gândești că poate totuși „mai avem o șansă”. Dar dacă nu vor pleca, vor trăi săraci în țara lor, sau obligați să se gudure pe lângă tot felul de arătări produse de „familia tradițională”, ce se fofilează în fruntea adunării de consumatori zilnici de bere ieftină și foiletoane belicoase.

      Au fost câtiva zeci de ani în care am avut timp să ne pregătim pentru sărbătorirea unui centenar. Primul din istoria acestei nații, așa cum arată ea azi.
      Iar acum ne vom aduna pe un trotuar în pantă să ne amăgim patriotismul în fața unui grup statuar. El ne arată cât de mult își iubește țara și urbea unde a fost pus să administreze în interesul cetățenilor, numitul falcă ghiță. Atât a fost el în stare să producă pentru urbea care la îmbogățit la sărbătoarea primului centenar. Un „os” aruncat în scârbă plebei, de la masa „șmecherilor”.
      Trist!
      Nu ți-ar fi rușine, Nesimțitule!

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Cand am citit prima data am citit grup sanitar! Cred ca ar fi mai util decat grupul statuar amplasat acolo. Era extraordinar daca se refacea centrul istoric al Aradului, cladirile importante pentru vremea de atunci si care sunt acum intr-o stare deplorabila (fosta primarie, casele oamenilor care au insemnat ceva pentru unirea de acum 100 de ani, casa lui Cicio-Pop, chiar si Cazinoul etc). Ca sa nu mai zic nimic de cladirile retrocedate de-a proasta de primarie (ca de exemplu palatul Ioan Suciu, cladirile din piata Avram Iancu, …). Bine ca s-au atarnat niste steaguri la primarie si probabil va fi un targ cu ocazia acestei mari aniversari…

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru ooare.care

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.