Nicio maşină parcată neregulamentar nu mai poate fi ridicată. Decizia, publicată în Monitorul Oficial





Toate hotărârile locale care dispun astfel de măsuri vor fi lovite de nulitate.
Autoturismele parcate neregulamentar pe partea carosabilă nu mai pot fi ridicate de autorităţi, după ce o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justititie, publicată miercuri în Monitorul Oficial, stabileşte că procedurile de ridicare a autovehiculelor în cazul în care sunt parcate neregulamentar nu pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, aşa cum se întâmplă până acum, notează avocatnet.ro.
Practic, prin decizia ICCJ, toate hotărârile emise de autorităţile locale în acest scop sunt lovite de nulitate. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie 2015 şi devine obligatorie de la data publicării.
Judecătorii ICCJ explică, în motivarea deciziei, că autorităţile administraţiei publice locale nu au competenţă de reglementare în ceea ce priveşte procedura de urmat în cazul autovehiculelor parcate neregulamentar şi că această chestiune poate fi reglementată numai de Guvern.
Comentariile portalului
D-le Notaros, sper sa aveti decenta sa publicati acest drept la replica: Resping cu desavarsire afirmatia ca eu as avea treaba sa fac campanie cuiva, doar imi prezint opiniile asa (...)
dl Notaros...nu vreau sa comentez nimic din ceea ce scrieti. V am cunoscut si inainte de revolutie si chiar sunt lamurit. Sunteti echidistant precum postul prim al tarii Digi. (...)
Nu este dovedit, nu forțați nota, ar trebui să știți cum mergeau treburile atunci. Nu puteai pleca din țară în occident, chiar dacă erai olimpic, dacă nu (...)