joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nesimțirea nu este un handicap!” – o campanie Special Arad | Episodul XXX, sau când ești „defect” rău de tot

    de Special Arad | 29 martie 2019, 7:14 PM | Strada

    2

    Nici dacă voiam nu ne ieșea episodul treizeci al campaniei atât de bine pe cum ne-am fi așteptat.

    De ce? Pentru că e dominat de cifra fatidică 3. Șoferul din imaginea prezentată a reușit performanța de a parca nu pe unul, nu pe două ci chiar pe trei locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.

    Trei dintr-un foc! Ce bun simț? Ce educație? Ce respect? Nimic din toate aceste trei. Poza a fost făcută la un supermarket din Ineu și transmisă nouă cu un mesaj pe care nu îl putem reda aici, dar să spunem că tot un 3 a fost implicat, Sfânta Treime mai exact.

    Trebuie să menționăm că nu știm dacă avea permis de parcare pe locurile destinate persoanelor cu handicap, însă dacă avea atunci e și mai penibil.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Ioan Teudan

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.