Nervi tocați din nou la Poșta Română! Cât o mai țineți așa?
Știri Arad. La Oficiul Poștal nr. 2 sau poșta de la gară cum o știm noi, e o coadă incredibilă. Un arădean a semnalat că a trebuit să aștepte o oră și 25 de minute pentru a-și ridica coletul din străinătate, cele cu vamă. Deschis a fost un singur ghișeu, iar la cele naționale nu era nimeni. Vin sărbătorile, sunt foarte aproape, coletele încep să vină pe toate căile posibile, iar nervii arădenilor sunt din nou puși la grea încercare cu aceste estimări greșite ale volumului de muncă pentru angajații oficiilor poștale. Pentru că nu sunt de vină doamnele de la ghișeu. De vină sunt cei care nu iau în considerare că volumul de colete care vor ajunge în România va crește în această perioadă.
Astfel, lucrurile se mișcă încet, clienții stau la cozi interminabile, angajații sunt supuși unui volum de muncă peste puterile lor, întâlnirile se amână, în esență, totul se întârzie. Și asta doar din cauza unui management defectuos.
Mai ai un ghișeu liber? Deschide-l! Nu se poate din cauza unei politici interne? Măcar ieși în rândul oamenilor și spune-le: „Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate, dar sistemul așa funcționează și nu avem ce face”.
În Japonia, dacă trenul are întârziere 5 minute, conducătorul iese din cabina lui, își cere scuze pentru asta și fiecare călător primește o foaie care justifică întârzierea la lucru din cauza trenului. De ce se poate? Pentru că ei sunt pregătiți, noi nu. Pe noi ne ia prin surprindere iarna mai tot timpul, drumurile sunt blocate, sate rupte de ajutoare și în întuneric… asta e. Dar cât o mai ținem așa?
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/