Nereguli grave descoperite de anchetatori la CTP Arad! Ambele directoare, protejatele lui Falcă și Pistru, sunt cu bagajele făcute…
Știri Arad. La câteva săptămâni după dezvăluirile Special Arad, timp în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a demarat o anchetă la Compania de Transport Public, cele două directoare ale societății deținute de Consiliul Local Municipal Arad și Consiliul Județean, Mariana Birău – director general și Angela Borțoi – director economic, și-au încheiat mandatele. Acestea vor conduce interimar societatea deși, în mod normal, ar fi trebuit să demisioneze „definitiv și irevocabil”. Probabil însă că Falcă și Cionca, primarul Aradului, respectiv președintele CJ, nu au dorit aceste demisii pentru a nu afecta campania electorală a PNL și a pierde implicit un anumit sprijin în această perioadă. Dar nu trebuie să neglijăm nici „propta” pe care le-o oferă Geanina Pistru, „mama” tuturor directorilor de societăți ale Primăriei Arad, celor două.
Din informațiile pe care le deținem, în ședința Consiliului de Administrație al societății, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în prezența Claudiei Macra- city managerul Primăriei Arad, s-a discutat și despre mandatele provizorii ale celor două, acestea urmând să se încheie peste aproximativ trei-patru luni, în momentul în care se va organiza un concurs.
Ei bine, astea sunt problemele relativ ușoare ale societății…
Citește și Procurorii s-au autosesizat în urma investigației Special Arad la Compania de Transport Public
Surse din cadrul anchetatorilor ne-au declarat că neregulile la Compania de Transport Public Arad sunt grave, că se confirmă faptul că soțul directoarei generale a încasat comisioane mai mult decât frumoase în urma polițelor de asigurare făcute pentru mașinile din parcul auto al societății. Mai mult, în documentele societății au fost găsite și contracte încheiate între CTP și firma soțului directoarei economice, semnate chiar de către acesta, astfel că problemele de ordin penal par a o „acapara” și pe Angela Borțoi.
În tot acest timp, Primăria Arad nu suflă o vorbă, părând preocupată, prin purtătorul de cuvânt aflat se pare la final de carieră (o carieră pe care și-o stropește acum cu cerneală neagră deoarece intră în contre politice care nu au nicio legătură cu natura funcției sale), doar de campania electorală și de susținerea PNL.
Comentariile portalului
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)
E prin oras cu masina...:-))