marþi, 23 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Nepalez atacat din senin de un tânăr din București, la semafor! „Ești invadator”, i-a spus acesta, iar acum agresorul e în arest

    de - | 28 august 2025, 12:32 PM | Naţional

    0

    Un tânăr nepalez, venit în România în căutarea unei vieţi mai bune, a trecut prin momente de coşmar după ce a fost atacat fără motiv de un bucureştean de 20 de ani, în timp ce aştepta la semafor.

    Agresorul, care a filmat întreaga scenă cu telefonul, l-a lovit în mod repetat în faţă pe livrator și i-a strigat să „se ducă înapoi în ţara lui”, acuzându-l de „invazie”.

    Intervenţia poliţistului salvator

    Norocul victimei a fost că, în acel moment, prin zonă trecea Andrei Jianu, agent la Secţia 7 de Poliţie, care tocmai ieşise din tură. Observând atacul, Jianu a acţionat imediat: l-a somat pe agresor, l-a urmărit şi l-a pus la pământ, reuşind să-l încătuşeze.

    Livratorul, speriat şi copleşit de emoţii, striga după ajutor şi cerea insistent intervenţia poliţiei. Liniştea a revenit abia după ce Jianu i-a arătat legitimaţia, confirmând că este poliţist.

    Agresorul, arestat preventiv

    Tânărul violent a încercat să-şi justifice fapta printr-un fals patriotism, susţinând că „apără ţara”. Argumentele sale nu au contat însă în faţa legii: acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.