Muzica spirituală a lui Franz Liszt, într-un medalion coral la Filarmonică





Următorul concert de joi al Filarmonicii Arad este dedicat muzicii sacre, cu compoziții de Franz Liszt precum „Missa choralis”, „Tantum ergo” pentru cor de bărbați și orgă și „Inno a Maria Vergine” pentru cor, orgă și harpă. Dirijorul va fi Robert Daniel Rădoiaș, Sorin Dogariu va cânta la orgă și Bernadette Sara la harpă, iar soliștii vor fi Lucia Aioanei, Melinda Drug, Ioan Moțiu, Adrian Bugy, David Buzgău și Paul Frunzău.
Creatorul de muzica sacră Franz Liszt revine în programul lunii iunie al corului academic, ansamblul continuând să asimileze titluri semnate în ultimele două decenii de viață ale compozitorului, perioadă divizată între rezidența monastică de la Roma și poziția sa la Weimar, unde va rămâne în centrul atenției ca maestru al claviaturii și inovator al muzicii timpului său.
„Missa Choralis”, o raritate în programele sacre universale și „Inno a Maria Vergine” reprezintă două dintre cele mai palpabile mărturii ale admirației lui Liszt pentru Pius al IX-lea, marele reformator al statului pontifical. Alături de motetul „Tantum ergo”, un titlu în reluare al ansamblului coral, ele împlinesc curiozitățile repertoriale ale melomanilor de astăzi, fiind cuprinse în cel de al doilea medalion de compozitor al acestui an, în seara de Joi, 10 Iunie 2021, la ora 19.00
Biletele vor putea fi achiziționate online de pe site-ul bilete.ro și la casieria Palatului Cultural, conform programului afișat.
Luni 09:00 – 13:00
Marți 09:00 – 13:00
Miercuri 12:00 – 16:00
Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45
În zi de concert 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45
Biletele achiziționate pentru concertele lunii martie și nevalorificate până în prezent, vor putea fi utilizate până la închiderea stagiunii de concerte 2020-2021, rezervările urmând a fi făcute la casa de bilete a Filarmonicii Arad, telefon: 0730 643 695. Accesul publicului va fi posibil în intervalul 18:00 – 18:45, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid-19.
Comentariile portalului
Daca antrenorul echipei(nu spun care) ar avea curajul sa revina in Arad,ar trebui intampinat cu oua clocite si cu rosii rascoapte(greu de gasit acum,de altfel ca (...)
Rețeta cristică. Din păcate farmaciile nu mai onorează cam demult așa ceva.
În ce cupă europeană va juca FCC Arad ?