vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Muzeul arădean a împlinit 125 de ani. Au fost premiați toți cei implicați și toți colaboratorii… cu un exces de zel de nivel „centenar” | Foto

    de Tomck@t | 21 decembrie 2018, 4:59 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    2

    Muzeul arădean a privit în trecut cu mândrie, joi seara, 20 decembrie, deoarece în acest An Centenar instituția sărbătorește nu mai puțin de 125 ani de la înființare. Cu acest prilej jubilar, în sala Palatului Cultural a avut loc „Gala Muzeului Arădean”, unde au fost premiați toți angajații, colaboratorii și susținătorii muzeului și au fost menționați toți cei care au avut un rol semnificativ, la începuturile instituției și de-a lungul deceniilor, în formarea a ceea ce este astăzi Complexul Muzeal Arad.

    Evenimentul i-a așteptat pe arădeni cu o expoziție pe holul Palatului Cultural, fiind expuse câteva relicve importante, porturi populare, dar și panouri de la expoziția din vara acestui an, „Arad – Prima Capitală a Marii Uniri” și un panou interactiv cu arhiva video Kinema Ikon. Gala a început cu un recital de colinde al Dubașilor de la Săvârșin, după care noul director al Complexului Muzeal Arad, Constantin Ioan Inel, a premiat toți angajații actuali și cei intrați la pensie ai instituției muzeale, atât în domeniile de specialitate și expertiză, cât și în cele administrativ-tehnice, subliniind prestigiul muzeului și valoarea muncii de echipă.

    Ceasul aniversar a însemnat pentru Complexul Muzeal Arad și o schimbare a identității vizuale, primind o siglă nouă. De asemenea, directorul Constantin Ioan Inel și președintele CJA Iustin Cionca au evidențiat și cele mai importante planuri ale instituției pentru viitorul apropiat și anume includerea în circuitul muzeal a unui lăcaș de cult, Sinagoga Neologă (predată în acest an Consiliului Județean de către Comunitatea Evreilor din Arad), precum și inaugurarea tripticului de 52 de metri pătrați, realizat de artistul Feszty Árpád, „Înmormântarea lui Hristos”, care a fost restaurat recent. Tabloul a fost donat Aradului în anul 1913 de către Muzeul Național de Artă de la Budapesta, la inaugurarea Palatului Cultural.

    În cadrul galei de ieri seară a fost menționat și cel care a avut un rol important în înființarea instituției și anume istoricul Márki Sándor, secretarul Asociației Kölcsey, cel care a propus autorităților de pe vremuri înființarea unui muzeu în Arad. Cu acest prilej, actualul președinte al Asociației Kölcsey, Károly Fekete, a fost și el distins cu o diplomă și o medalie din partea Complexului Muzeal Arad.

    Având în vedere că aniversarea muzeului arădean a coincis cu aniversarea zilei de 20 decembrie 1989, când Timișoara s-a declarat oraș liber de comunism, iar imediat în a doua zi, pe 21 decembrie, a urmat Aradul, directorul Complexului Muzeal Arad a înmânat „Medalia Centenar” revoluționarilor din Arad și anume Fundației Județene a Revoluției din Decembrie 1989 Arad, reprezentată de Attila Duka și Gheorghe Curta, Asociației 21 Decembrie, reprezentată de Florin Cosma, Asociației Arad – Oraș Martir, reprezentată de Ioan Vârtaci, precum și Asociației Răniților și Urmașilor Celor Decedați în Revoluția din 1989, reprezentată de mama eroului Flavius Mihăiță Mada, Doina Nan. Nu în ultimul rând, a fost premiat și revoluționarul Valentin Voicilă pentru meritele deosebite în conducerea mișcării revoluționare din Arad din Decembrie 1989 și pentru administrarea municipiului și județului Arad în perioada Revoluției, precum și pentru contribuția pe care a avut-o la amenajarea Secției Revoluției din 1989 de la Complexul Muzeal Arad.

    Revoluționarul, actorul și regizorul Valentin Voicilă a oferit acest premiu arădenilor, spunând că „eroii sunt cetățenii orașului Arad, eu sunt doar unul dintre ei. De aceea, dedic această diplomă și această medalie Muzeului, pentru cetățenii orașului Arad, pe care îi iubesc”.

    Au primit „Medalia Centenar” și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, doar că acesta din urmă nu a fost prezent la Gala Aniversară a Muzeului, astfel că premiul lui a fost ridicat de către Călin Bibarț, viceprimarul orașului.

    De altfel, ca o supriză pentru organizatori, în cadrul decernării de premii, Attila Duka, reprezentantul Fundației Județene a Revoluției din Decembrie 1989 din Arad, a ținut neapărat să ofere premii speciale, în nume propriu, „pentru susținerea activităților în memoria revoluționarilor din Arad” lui Iustin Cionca, președintele CJA, primarului Gheorghe Falcă, prefectului Florentina Horgea, vicepreședinților CJA Claudia Boghicevici și Sergiu Bîlcea, viceprimarilor Călin Bibarț și Bognar Levente, administratorului public al județului Gheorghe Stoian, subprefectului Vasilică Damian, lui Andrei Ando și lui Constantin Ioan Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.

    La Gala Aniversară a Complexului Muzeal Arad au fost premiați reprezentanți ai unor instituții, asociații ori societăți comerciale cu care, într-un fel sau altul, colaborează muzeul arădean, fiind incluși aici Arhiepiscopia Aradului, cele două universități, UAV și UVVG, Casa Româno-Chineză, Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, jurnaliști, scriitori și poeți, precum și absolut toți consilierii județeni (dintre care au onorat invitația doar aproximativ un sfert).

    Din ciclul „WTF ???!!!”:

    Nu spunem că intenția noului director al Complexului Muzeal Arad nu a fost una lăudabilă, vizibil încercând prin această gală aniversară (transformată într-o „gală de premiere fără număr”) să mențină relații instituționale cât mai bune cu cât mai multe și diverse instituții culturale și administrative, ori din domenii complet diferite, însă… șirul lung de premii s-a întins până la anomalii precum premii oferite pentru Compania de Transport Public Arad, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (DGASPC), Poliția Locală și, evident, Andrei Ando din nou.

    Exces de zel, cu alte cuvinte.

    Nu s-a supărat absolut nimeni, dar nu putem să nu constatăm că, din păcate, în Centenarul Marii Uniri și la 125 de ani de când s-a înființat Muzeul Arădean, așa funcționează „treaba” pe la noi… și așa funcționează în mod special la instituțiile aflate sub patronaj politic: diplome la toată lumea, ca să nu fie cu supărare.

    Scurt istoric al Complexului Muzeal Arad

    Instituția își are rădăcinile în anul 1886, când profesorul și istoricul Márki Sándor, secretarul Asociației Kölcsey din Arad, a propus înfințarea unui Muzeu al Artefactelor Pașoptiste în memoria celor 13 Generali martiri executați la Arad la 6 octombrie 1849. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 1893 cu o expoziție etalată în holul de la etajul II al Teatrului de Stat.

    Două decenii mai târziu, muzeul a fost mutat în nou construitul Palat Cultural (1913), alături de Filarmonica și Biblioteca orașului (Biblioteca luând ființă în urma donației pentru municipalitate a 45.000 de cărți de către Asociația Kölcsey). Aici au fost amenajate, alături de vechea expoziție de relicve, săli de expunere pentru colecția de arheologie și istorie medievală precum și o galerie de artă europeană. În perioada interbelică, au fost adăugate o expoziție de etnografie și două camere memoriale dedicate oamenilor politici arădeni Vasile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop (1934).

    După preluarea puterii de către comuniști, colecțiile și expozițiile de bază au fost reorganizate în spiritul noii ideologii, în 1954-1955 fiind redeschise secția de istorie veche, „Muzeul Revoluției de la 1848” și galeria de artă, iar în 1956 expoziția de etnografie. În intervalul 1958 – 1988 au fost amenajate secții ale muzeului în județ: Lipova (Muzeul Orășenesc – 1958), Șiria (Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția – 1960), Săvârsin (Muzeul de Artă și Etnografie – 1988) și Miniș (Muzeul Viei și Vinului – 1988).

    Muzeul arădean a avut în anul 1893 o colecție formată din aproape 2400 de bunuri culturale, iar astăzi, instituția numără deja peste 133.000 de relicve și obiecte de colecție în registrele sale de inventar.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. La decernare si primire de premii politicienii sunt primii!!! Ce are Sergiu Balcea, Andrei Ando, CTP sau Politia Locala de ex cu muzeul? Ce au facut ei personal atat de elocvent sa primeasca un premiu? Si asta e doar un exemplu!! Sa nu mai zic de poza asta de grup unde apar toti imbracati ca luati de pe strada, in niste tinute absolut banale (sa nu zic urate) in totala contradictie cu denumirea de “gala”… chiar nu mai aveti unde sa va adunati sa barfiti si sa mancati gratis?

      0 voturi
      +1
      -1
      • Aveti perfecta dreptate cu prima parte a comentariului, o chestiune semnalata si in articol, de altfel. Insa nu e cazul sa fiti rea cu cei din poza de grup de mai sus. Acei oameni sunt angajatii muzeului (istorici, arheologi, etnologi, restauratori, contabili etc) si gala a fost pentru cinstirea muncii lor, in principiu.

        +3 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Gia

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.