joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Muncitorii de la Astra Rail, tot în grevă: „Ieșim în stradă în fiecare zi, până ni se rezolvă problemele”

    de Raluca Medeleanu | 13 mai 2019, 11:41 AM | Știri Arad

    5

    foto/video Mihai Todoca

    Muncitorii de la compania arădeană Greenbrier /Astra Rail Industries continuă greva începută joi, 9 mai, pentru a își exprima nemulțumirea față de salariile pe care le consideră „de mizerie”.

    În fața sediului de pe Calea Aurel Vlaicu, din zona Gării CFR, muncitorii s-au adunat încă de dimineață, apoi au făcut o scurtă pauză de masă, după care, în jurul orei 11, au revenit pentru a afla care mai este situația negocierilor pe care liderul de sindicat, Ioan Rusu, le poartă cu cei din conducerea companiei, răspuns pe care încă nu l-au primit.

    Menționăm că prima tură de negocieri a eșuat, iar muncitorii au anunțat că vor menține greva până când rezultatul  va fi în favoarea lor.  Li se pare strigător la cer ca salariul să fie de 1400-1500 lei pe lună, în condițiile în care ei depun o muncă grea în condiții pe care le consideră precare.

    „Încă nu știm nimic, nu ne-a zis nimeni nimic, dar vom sta aici până când o să se rezolve problemele”, ne-a spus unul dintre muncitori.

    „Dorim un salariu decent, nu altceva”, a spus alt muncitor.

     

    Citește șiNegocieri eșuate la Astra Rail

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Marii moralisti de la conducerea din astra zic ca greva e ilegala..Dar este oare legal sa tii muncitorii pe salari de toata jena in conditii mizerabile iarna sa mori de frig, vara sa mori de cald, sa nu ai apa calda, sa ai grupuri sanitare pline de fecale pe care mu le curata nimeni, oamenii prefera sa isi faca nevoile in tufele de pe la garduri fiindca o persoana normala nu poate intra sa isi faca nevoile in baile alea mizerabile. Si bine ca este legal ca liderul de sindicat sa aibe magazin cu produse expirate la pret dublu si fara casa de marcat. Bine ca este legal sa ii pacalesti pe indieni ca le dai salarii de 2700 sa vina sa lucreze pentru tine iar apoi le tai salariu

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Da,să îşi mențină părerea..să nu se lase.
      Nu dai oameniilor banii pe care îi merita e normal să facă greva.
      Fara condiții fară banii decenți pe care ar trebuii să îi primească.
      Oare cât mai pot îndura bietii oameni..să fie uniți asta îi va ajuta!

      +9 voturi
      +1
      -1
      • ce Burci frate? sunt ani buni de cand nu mai este BUrci…. hahahha ala a intrat in insolventa……eheeee…sunt niste americani… hilar sa nu dai oamenilor banii de trai. Si mai hilar sa se intoarca la munca pe aceeasi bani…. pacat , ca suntem catalogati o tara de cacat , si oricine vine si prea conduceri , sa isibata joc de noi , si noi sa stam ca fraierii sa rabdam….devenim o tara sadomasochista…..sa ne f…toti cum vor…

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru giovanny

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.