Moș Crăciun a ajuns acolo unde nu a fost niciodată, la cei șase copii din Gurba!
A fost emoționant… Am scris în urmă cu două zile pe Special Arad un articol despre șase copii, șase frați, din localitatea arădeană Gurba care nu l-au cunoscut niciodată pe Moș Crăciun, deși cel mai mare dintre copii, o fetiță de o frumusețe și o naturalețe rară, împlinește chiar în ajunul sărbătorii Crăciunului vârsta de zece ani.
Acești copii nu știau cum arată un tort festiv, iar acum, în prag de iarnă, nu aveau nici ce îmbrăca și nici ce încălța. Foamea era și ea o senzație cu care trăiau des, pentru că erau zile în șir în care acești copii nu aveau o pâine pe masă.
Ne-a emoționat reacția oamenilor la cele scrise de noi. Imediat după ce am apăsat butonul de „publish”, mesajele au început să curgă unul după altul. „Vrem un număr de telefon să contactăm familia”, „vă rugăm să ne spuneți o adresă”, toate acestea de la oameni care voiau să ajute, care voiau să le facă acestor copii o bucurie în preajma sărbătorilor. Au fost multe mesaje și la cele mai multe dintre ele nici nu am apucat să răspundem pentru că am fost copleșiți.
De la vorbe și până la fapte nu a mai durat mult. Sâmbătă de dimineață, două mașini încărcate cu mâncare, haine și jucării au pornit spre Gurba, spre casa în care cresc cei șase copilași. Într-o mașină a urcat și Moș Crăciun…
Da, Moș Crăciun există, iar asta au văzut ieri și cei șase copilași cărora timp de zece ani Moșul le-a pierdut adresa. Se uitau la desene animate, cele clasice cu Tom și Jerry, atunci când Moșul le-a bătut la ușă.
Odată cu apariția Moșului am văzut frumosul la el acasă. Zâmbetele inocente ale acestor copii extrem de frumoși, bucuria de a-l vedea pe Moș Crăciun și reacția la poate primele cadouri pe care le-au primit în viața lor ne-au creat o senzație de uluială, ni s-au înmuiat picioarele și pe lângă bucuria ce ne-a transmis-o, au deschis și robinetul de lacrimi… Lacrimi de bucurie, de satisfacție că am putut participa la asemenea clipe.
Moș Crăciun există, iar arădenii au dovedit și de această dată că au suflet mare și nu rămân indiferenți la cei mai puțin norocoși dintre noi.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)