Monica Iacob Ridzi, premiată la concursul „Poezie de puşcărie”





Monica Iacob Ridzi, încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava, a obţinut, joi, premiul al doilea la concursul „Poezie de puşcărie”, la secţiunea „Poezie femei”, ea purtând proteze la picioare la decernarea premiilor, scrie pe Facebook scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele juriului.
Totodată, scriitorul face o mărturisire tulburătoare despre Ridzi și își exprimă speranța că va fi grațiată.
„Astăzi am prezidat pentru a șaptea oară consecutiv Concursul Național Poezie de Pușcărie, organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil Monica Iacob Ridzi (premiul II, la poezie), cu proteze la picioare și o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca președintele Johannis să răspundă favorabil cererii ei de grațiere. Umanitatea e tot ceea ce pare că ne-a mai rămas…”, a scris Cipariu.
Dan Mircea Cipariu este președintele secției de poezie a Uniunii Scriitorilor, filiala București.
Sursa: DCnews.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este