vineri, 19 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Modernizarea drumului județean Pâncota – Târnova – Buteni ajunge la final

    de Special Arad | 20 octombrie 2025, 5:10 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Consiliul Județean Arad finalizează modernizarea drumului Pâncota – Târnova – Buteni, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ.

    Proiectul „Reabilitare DJ 792C km 0+000–21+000 și 26+000–36+300 Buteni – Pâncota, Etapa II” este programat pentru recepție toamna aceasta, fiind considerat o lucrare importantă pentru dezvoltarea zonei Târnova – Buteni – Moneasa.

    Investiția, din care face parte și proiectul „Modernizare DJ 709 km 0+800–30+700 Arad–Pâncota”, este în valoare totală de 132.922.898,82 cu TVA și a fost finanțată prin două programe succesive:

    Etapa I – Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa 6 „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”;
    Etapa II – Programul Regional Vest 2021–2027, Prioritatea 5 „O regiune accesibilă”, Intervenția PRV/5.1A/1 „Drumuri județene”.

    Lucrările au vizat modernizarea a 29,82 km pe DJ 709 Arad–Pâncota și reabilitarea a 31,27 km pe DJ 792C Pâncota–Buteni, însumând 61,09 km de drumuri județene.

    Tronsonul DJ 709 Arad–Pâncota a fost executat de Asocierea Sylc Con Trans SRL și Hydrostroy AD, fiind finalizat și recepționat în august 2023. Pentru tronsonul DJ 792C Pâncota–Buteni, după rezilierea contractului cu asocierea inițială (DSE Consulting SRL și Construcții SA), lucrările au fost preluate de SC Inteco Trading SRL, conform contractului de execuție nr. 25/23.04.2025, cu termen de finalizare în noiembrie 2025.

    Consiliul Județean estimează că tronsonul Pâncota-Buteni urmează să fie inaugurat în câteva săptămâni.

    Citește și:

    Peregu Mare: Tânărul de 25 de ani care și-a omorât mama a fost arestat preventiv

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.