joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update 13Arest la domiciliu și control judiciar sunt sentințele judecătoarelor Înaltei Curți de Casație și Justiție în „Dosarul șpăgilor la Nădlac 2”. Anca Stoenescu este liberă!

    de Special Arad | 18 decembrie 2019, 6:09 PM | Știri Arad | Topic special

    16

    Cristi Horgea, soțul fostului prefect de Arad

    Un procuror DNA și alți doi ofițeri au descins la sediul PSD Arad, căutând anumite donații făcute către filială de un transportator. Deputatul PSD de Arad, Florin Tripa, a fost chemat la audieri la sediul DNA Timișoara, acolo unde a mers însoțit de avocat, susținând că a fost chemat pentru audieri și nu știe despre ce este vorba. „Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că sunt și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a susținut deputatul Tripa în fața presei. Anchetatorii au descins și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara,acolo unde se ridică documente.

    Vizați de ancheta DNA sunt, cum spuneam, deputatul Florin Tripa, Dorel Caprar, deputat PSD de Arad și președinte al PSD Arad, dar si Ioan Chisalita, deputat PSD de Caras Severin.

    Investigațiile au început în urmă cu nouă luni, pornind de la o informație despre șpăgile care se încasau la cântarul de la vama Nădlac 2, punct obligatoriu de oprire pentru toate TIR-urile care ies din țară. Cel care ar fi coordonat activitatea este Cristian Horgea, membru PSD și nimeni altul decât soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horgea, care a demisionat din funcție, în 15 noiembrie.

    Surse din cadrul anchetatorilor susțin că șpăgile încasate erau de la cinci euro până la 100 de euro pentru ca funcționarii să închidă ochii la neregulile constatate. Aceleași surse suțin că au loc percheziții în 15 locații din Arad.

    UPDATE – Comunicat DNA

    „Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019.
    În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.
    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
    Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

    UPDATE 2 – Declarații Florin Tripa

    Deputatul Florin Tripa a declarat, la ieșire din sediul DNA Timișoara, că „a fost informat că are calitatea de suspect pentru trafic de influență  într-un dosar în lucru, că aș fi favorizat numirea în funcție a unui domn cu care nu am mai avut relații din 2016 și că nu se simte cu nimic vinovat”. „Nu se pune problema, în cazul meu, cu privire la luare de mită” – adăugat Florin Tripa.

    UPDATE 3 – Din informațiile pe care le deținem, anchetatorii au călcat pragul restaurantului Carolina din Arad, patrona acestuia fiind angajată la DRDP Timișoara.

    UPDATE 4

    Deputatul PSD Florin Tripa explică, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, de ce a fost chemat la sediul DNA Timișoara pentru a da declarații:

    „Dragi prieteni, vin cu această postare mai ales pentru a răspunde îngrijorării multora dintre voi, cărora vă mulțumesc pentru acest sentiment, sau fie și doar pentru a satisface curiozitatea celorlalți. A fost fără îndoială cea mai intensă dintre diminețile mele de om politic. Pornit de la prima oră spre aeroport pentru a ajunge în Parlamentul României unde m-ați trimis cu votul dumneavoastră ca să îmi desfășor activitatea, așa cum am făcut aproape în fiecare dimineață de luni din ultimii trei ani, drumul meu a urmat un traseu neașteptat, la sediul Direcției Naționale Anticorupție Timișoara unde mi s-a spus că aș fi intervenit pentru accederea într-o funcție a unei persoane și angajarea alteia în cadrul DRDP Timișoara. Dacă în primul caz este vorba de o persoană cu care nu am absolut nicio legătură de mai bine de trei ani când am exclus-o în calitate de secretar general din organizația PSD Arad în cel de al doilea, persoana în cauză, un apropiat de al familiei mele, a fost angajată pe un post de specialitate, pentru care de ani de zile, la sesiuni repetate de concursuri de ocupare a pozițiilor din organigramă numărul candidaților este mai mic de jumătate decât necesarul de posturi. Acesta sunt motivele pentru care numele meu, din păcate, a deschis prima pagină a zilei de astăzi. Mi-aș fi dorit ca activitatea mea sau oarecare realizări în folosul celor care m-au ales să o fi făcut. Uneori însă se întâmplă altfel decât ne-am dori și atunci trebuie să găsești în tine puterea de a merge înainte și mai ales să cauți să privești direct în ochii tuturor, a celor care cred și a celor care se îndoiesc de tine și să le spui cu tărie și inimă curată: Florin Tripa, deputatul Florin Tripa este un om cinstit!”

    UPDATE 5 

    Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA, care au plecat cu acesta din sediul partidului, pentru a fi dus la audieri la Timişoara.Întrebat de jurnalişti cu privire la situaţia sa, deputatul nu a dorit să facă nicio declaraţie.

    Video: Facebook/Realitatea De Arad

    UPDATE 6

    Oamenii legii fac percheziții și la Inspectoratul Școlar Județean Arad. Anchetatorii ridică documente legate de modul abuziv în care a fost făcut destituriea unui inspector școlar. Ancheta o vizează pe fosta inspectoare-șefă, Anca Stoenescu.

    UPDATE 7

    La sediul DNA Timișoara, pentru audieri, a ajuns și șeful DRDP Timișoara, arădeanul Cristian Ispravnic, care este totodată și consilier județean. Acesta a explicat presei prezente că nu poate da prea multe declarații, fiind vorba despre un dosar în curs, și a negat că cei din PSD i-ar fi cerut să facă anumite numiri în funcții.

    UPDATE 8

    Între timp, șeful PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a ieșit de la declarații, din sediul DNA Timișoara. Acesta a încercat să scape de întrebările jurnaliștilor, însă în cele din urmă a declarat că nu se simte vinovat cu nimic și că nu înțelege de ce a fost chemat acolo.

    Video: pressalert.ro

    UPDATE 9

    Între timp, la sediul DNA Timișoara au ajuns și alte personaje, printre care Anca Stoenescu, fost inspector școlar general la ISJ Arad, în cazul căreia se bănuiește că ar fi fost chemată pentru o destituire ilegală, însă această informație nu este confirmată de către autorități până în momentul de față.

    Totodată, la declarații a fost adusă și Elisabeta Miuțescu, patroana restaurantului Carolina din Arad. Oamenii legii au descins și la Elisabeta Miuțescu acasă, unde a fost găsit, printre altele, un pistol cu gaze care avea seria ștearsă și pentru care nu existau acte de proveniență. Așadar, arma pare că era deținută în mod ilegal.

    Reținuți pentru 24 de ore

    Șase persoane dintre cele multe care au trecut pragul Direcției Naționale Anticorupție Timișoara au fost fost reținute de către procurori pentru 24 de ore. Dintre cele șase persoane, cinci sunt din Arad: consilierul județean PSD și șef al DRDP Timișoara – Cristian Ispravnic; soțul fostului prefect și cel care se ocupa de cântarul din Vama Nădlac 2 – Cristian Horgea, la rândul său membru PSD; consilierul municipal PSD și fost inspector școlar general în cadrul ISJ Arad – Anca Stoenescu; angajată a DRDP Timișoara și patroană a restaurantului Carolina – Elisabeta Miuțescu (în trecut, aceasta a mai fost implicată într-un scandal legat de o șpagă cerută echipei tehnice a celebrei trupe AC/DC pentru ca 30 de vehicule din caravana formației să treacă vama); șeful departamentului Venituri din cadrul DRDP Timișoara – Mircea Lucaciu. În același timp, alături de cei cinci arădeni a fost reținut și Mirel Pascu, fost primar PSD al orașului Bocșa (județul Caraș-Severin) și șef al departamentului juridic din cadrul DRDP Timișoara. De asemenea, numele lui Mirel Pascu apare și în dosarul permiselor de port-armă din Caraș-Severin, dosar în care apare și numele lui Mihai Fifor, senator PSD Arad și fost ministru.

    Toți cei șase vor fi prezentați în cursul zilei de mâine în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare prevenitvă.

    Video: pressalert.ro

    UPDATE 10:

    DNA a anunțat oficial urmărirea penală a trei parlamentari PSD, informează HotNews.

    Acuzațiile DNA în cazul celor trei parlamentari PSD:

    Gheoghe Dorel Căprar, deputat, șeful PSD Arad

    •  12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

    •  2 infracțiuni de complicitate la luare de mită

    •  3 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

    •  3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

    Florin Tripa, deputat

    •  2 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

    •  2 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

    Ioan Chisățiță, senator

    •  folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

    •  complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

    UPDATE 11:

    Elisabeta Miuțescu, Cristian Ispravnic și Cristian Horgea se află sub control judiciar, fiind respinsă propunerea de arestare preventivă.

    În completarea comunicatului nr. 938/VIII/3 din 09 decembrie 2019, Biroul de Informare și Relații Publice a Direcției Naționale Anticorupție transmite următoarele:

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 decembrie 2019, a inculpaților:

    ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, director general regional al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene PSD Arad, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
    – 5 infracțiuni de luare de mită,
    – 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
    – complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

    HORGEA CRISTIAN, șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II și vicepreședinte al organizației județene PSD Arad, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 5 infracțiuni de luare de mită din care una în formă continuată,
    – trafic de influență în formă continuată,
    – folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracțiuni),
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni),
    – complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

    MIUŢESCU ELISABETA, angajată în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de:
    – 3 infracțiuni de trafic de influență din care una în formă continuată,
    – complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – complicitate la luare de mită,

    DIMA CRISTIAN, angajat în cadrul Agenției de Control și Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 2 infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – 2 infracțiuni complicitate la luare de mită,

    LUCACIU MIRCEA ANDREI, șef la Departamentul Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 8 infracțiuni complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul PSD în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
    – luare de mită,
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    PASCU PATRICIU-MIREL, șef la Departamentului Juridic din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    BĂEȚAN VASILE-ALIN, inginer în cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    STOENESCU ANCA-PATRICIA, la data faptei șef al Inspectoratului Școlar Județean Arad, în sarcina căreia s-a reținut s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

    În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de următoarele persoane:

    CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene PSD Arad, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită
    – 3 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
    – 3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

    TRIPA FLORIN, deputat în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene PSD Arad, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – 2 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – 2 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    CHISĂLIȚĂ IOAN NARCIS, senator în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene PSD Caraș Severin, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    MUNTEANU BOGDAN, la data faptelor șef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – luare de mită în formă continuată,
    – trafic de influență în formă continuată,

    ZAMISKA IOAN – IAROMIR, controlor trafic în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – dare de mită,

    ȚINTE RAUL și LAZAROV NICOLETA, controlori trafic în cadrul Agenției de Control și Încasare Moravița în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de dare de mită.

    În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

    Cercetările în prezenta cauză s-au desfășurat pe două paliere, după cum urmează:

    1. „protecția” oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).
    În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora.
    Spre exemplu, pentru a oferi „protecție”, în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuțescu Elisabeta ar fi pretins și primit de la o persoană având funcția de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro.

    2. modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani.
    Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian și suspectul Căprar Dorel Gheorghe și-ar fi folosit influența conferită de calitățile lor de persoane cu funcție de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcțiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timișoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi.
    De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină suspectului Căprar Dorel Gheorghe.
    Existau și situații în care candidaților care aveau susținere politică să nu li se mai pretindă și remiterea unor sume de bani.
    Distinct de folosirea influenței politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 și 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro și 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp șef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l privește pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins și acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remiși în mod direct la casieria organizației județene de partid.
    De asemenea, cercetările au mai stabilit că șefii din cadrul D.R.D.P Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.
    Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcții de conducere susținute în acele funcții de partid ar fi avut obligația de a plăti și alte sume de bani, raportat la necesitățile de moment și solicitările persoanelor cu funcții de conducere din partid, identificându-se o asemenea situație când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins și primit suma de 4.500 de lei de la inculpații Horgea Cristian, Lucaciu Mircea și suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegații din Japonia.
    Într-un context asemănător, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel și suspecții Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin și Chisăliță Ioan Narcis și-ar fi folosit influența pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menționate mai sus) a inculpaților Lucaciu Mircea și Pascu Mirel și pentru angajarea inculpatului Băețan Alin.
    De menționat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, ar fi dispus, din considerente politice și cu încălcarea Legii educației naționale, eliberarea din funcție a unui inspector școlar pentru criticile aduse partidului.
    La comiterea infracțiunilor descrise mai sus ar mai fi participat și celelalte persoane care nu au fost menționate în cuprinsul prezentului comunicat.

    La data de 10 decembrie 2019, cei opt inculpați – Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu Mirel, Lucaciu Mircea Andrei, Dima Cristian, Stoenescu Anca Patricia, Miuţescu Elisabeta, Băeţan Vasile Alin sunt prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Celor 15 persoane – inculpați și suspecți – li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.

    În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

    DNA face precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    UPDATE 12

    Parte din presă, anunțată de nu știm cine, fiindcă pe portalul ÎCCJ nu apare publicat (și nici avocații nu știu), susține că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de două judecătoare, a decis ca împotriva fostei inspectoare Anca Stoenescu să nu fie luată nicio măsură preventivă.

    Mirel Pascu şi Alin Băeţan vor fi cercetaţi sub control judiciar. Cinci dintre inculpaţi sunt în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Cristian Horgea, Cristian Ispravnic, Mircea Lucaciu, Elisabeta Miuţescu şi Cristian Dima.

    Sentinţă este definitivă.

    UPDATE 13

    Sentința a apărut pe portal după aproximativ 30 de minute după publicarea de către presă a deciziei judecătoarelor.

    Iata soluția: „Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii nr. 470 din data de 10 decembrie 2019, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 3275/1/2019, privind pe inculpaţii Lucaciu Mircea Andrei, Băeţan Vasile Alin, Horgea Cristian, Stoenescu Anca Patricia, Pascu Patriciu Mirel, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie şi Dima Cristian. Desfiin?ează în parte încheierea atacată, numai în ceea ce îi prive?te pe inculpa?ii Lucaciu Mircea Andrei, Băeţan Vasile Alin, Horgea Cristian, Pascu Patriciu Mirel, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie şi Dima Cristian şi rejudecând: I. În baza art.227 alin.2 raportat la art. 202 alin. 4 lit. d şi la art.218 Cod procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de fiecare dintre inculpaţii: – Lucaciu Mircea Andrei, – Horgea Cristian, – Ispravnic Cristian Ilie, – Miuţescu Elisabeta, – Dima Cristian, pe o durată de câte 30 de zile, începând cu data de 18 decembrie 2019 până la data de 16 ianuarie 2020, inclusiv. În temeiul art.221 alin.1 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu le impune inculpaţilor: – Lucaciu Mircea Andrei să nu părăsească imobilul în care locuie?te, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor stabilite de acestea; – Horgea Cristian să nu părăsească imobilul în care locuie?te, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor stabilite de acestea; – Ispravnic Cristian Ilie să nu părăsească imobilul în care locuie?te, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restric?iilor stabilite de acestea; – Miuţescu Elisabeta să nu părăsească imobilul în care locuie?te, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restric?iilor stabilite de acestea; – Dima Cristian să nu părăsească imobilul în care locuie?te, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restric?iilor stabilite de acestea; În temeiul art.221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Lucaciu Mircea Andrei, Horgea Cristian, Ispravnic Cristian Ilie, Miuţescu Elisabeta şi Dima Cristian au următoarele obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chema?i; – să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, precum şi cu ceilalţi subiec?i procesuali. Atrage aten?ia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obliga?iilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Conform art.221 alin.5 Cod procedură penală, pe durata măsurii, inculpaţii pot părăsi imobilul unde locuiesc pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Copie de pe prezenta se comunică conform art.221 alin.8 Cod procedură penală. II. În baza art. 227 alin. 2 rap. la art. 202 alin. 4 lit. b şi la art. 211 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Băe?an Vasile-Alin şi Pascu Patriciu-Mirel, pe o durată de câte 60 de zile, de la data de 18 decembrie 2019 până la data de 15 februarie 2020, inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, inculpaţii Băe?an Vasile-Alin şi Pascu Patriciu-Mirel trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chema?i; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui circumscrip?ie locuiesc, respectiv, la Poliţia Mun. Ineu, jud. Arad (inculpatul Băeţan Vasile Alin) şi la Poliţia Oraşului Bocşa, jud. Caraş Severin (inculpatul Pascu Patriciu-Mirel) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chema?i. În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură penală, inculpaţii Băe?an Vasile-Alin şi Pascu Patriciu-Mirel trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depă?ească teritoriul României decât cu încuviin?area prealabilă a organelor judiciare; – să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage aten?ia inculpaţilor Băe?an Vasile-Alin şi Pascu Patriciu-Mirel că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obliga?iilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Copie de pe prezenta se comunică conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii din cuprinsul încheierii contestate, care nu contravin prezentei încheieri. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contesta?iei declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intima?ii inculpaţi, în cuantum de câte 80 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 18 decembrie 2019”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Să plăteasca dacă judecătorii îi găsesc vinovați. Dar vă întreb: – Doar ei să plătească? Da foștii PDL-iști, dintre care acum mulți locuiesc în vile luxoase de milioane de euro … nu au voie? De ce? Că-s de dreapta și-i conduce Cocoșatul de la Sibiu, profu de fizica cu 6 case din meditatii?!
        .
        Da să-i pedepsească legea pe toți, indeferent de culoare și gașcă. Sunt de acord să platesc impozit dublu 5 ani, să aibă bani să facă pușcării, dar m-am sătura sa văd răfuieli din astea, care nu fac decât titluri popmpoase în media. În rest nimic nu se schimbă. Pun pariu că mâine îi ia locul lui Tripa la „muls granița” unul din suporterii lui cocoșatu. Pune careva banii la bătaie?
        .
        Asta nu-i decât o bătaie pe ȚÂȚĂ/CIOLAN. Nimic altceva! Să nu vă faceți iluzii cumva.

        --3 voturi
        +1
        -1
        • @peterpanu’ fara interese : …bos scrie clar acolo „Investigațiile au început în urmă cu nouă luni si cel care ar fi coordonat activitatea este Cristian Horgea, membru PSD „. Despre ce rahat vorbesti?
          Era prea mult de citit pentru ochiul tau intelectual ? Sau asa e ordinu’ ?
          …cum prinzi o stire cum o dai in lambada cu Johannis si vrajeli scuipate de gadea&badea!

          Culmea ca de cand citesc „proza” cu care ne bucuri la fiecare articol pro pNL, nu cred sa fi vazut vreodata sa-i doresti ceva rau lu’ vreun PSD-ist. Or fi neamuri cu tine…sau ti-s sefi.
          …in fine roscatule…da’ e ok sa ii ia pe toti cei vinovati da’ tu(sau altii ca tine ca vi-s multi) care-ti doresti „neutralitate”… tu, esti mai rau ca ei! Whataboutisti de doi lei!

          --2 voturi
          +1
          -1
    1. Ța, ța, ța, Căprare, ța!
      Ai ajuns la DNA
      Și cu tine-i și Tripa
      Ța, ța, ța, Căprare, ța!

      Doar Ispravnic mai lipsea
      Poate vine și Cheșa
      Nu și-a dat demisia
      Ța, ța, ța, Căprare, ța!

      Nu departe-i nici Anca
      Vine Fify după ea.
      Chiar și Todor va urma
      Ța, ța, ța, Căprare, ța!
      (va urma, funcție de evoluția cazului)

      +22 voturi
      +1
      -1
    2. Dapai nu stiu de ce imi aduc aminte fazele astea de vremea cand marinarul chior era presedinte , Faraoana sefa la DNA , ospatarul „branconier” ministru de interne , fochistul dela CET presedinte CJA si actualul puscarias Blejnar , sef la ANAF. Istoria se repeta moncher , aaa?Vezi „pictura mare” ?

      +24 voturi
      +1
      -1
    3. La poliție au fost puși de fosta prefecta mai ales unul din foștii adjuncți Cu sume mari de bani dați la PSD . soțul ei e reținut, si fratele lui… Cleo face tot felul de combinații cu prietenul lui de pe Oituz Cristi Filimon. /.. au fost ținuți in palme de fosta prefecta care a trebuit sa demisionezefortat. A a numit in functii numai apropiatii fără școala pe bani grei dați la București si PSD

      0 voturi
      +1
      -1
    4. PERFECT PUNCTAT !!! Poate urmează și madama primă a faraonului !!! Dacă Familia nu face trafic de influență prin instituțiile județene ale statului, atunci….CINE…??? Traficul pe la drumuri naționale a fost practicat și până acum de arhitectă pentru firma ei la un nivel care il depășea și pe Cristi cu muuult….

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ghiță nu Falca

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.