joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Miroase a baraj… UTA pierde din nou pe propria arenă și situația i se complică

    de Lucian Dănilă | 1 mai 2021, 5:12 PM | Recomandările editorilor | Sport

    2

    Aveam așteptări destul de mari de la meciul pe care UTA urma să-l dispute pe „Francisc Neuman”, chiar dacă adversara era echipa care conduce în ierarhia din play-out. Unul dintre motive, poate cel mai important, este faptul că UTA a mai câștigat împotriva Chindiei la Arad, chiar dacă acea victorie a fost în octombrie, anul trecut.

    Aveam așteptări și pentru că așteptam o reacție pozitivă după înfrângerea drastică de la Pitești, o reacție pe care de fapt o așteptam chiar la Pitești, dar nu a venit. De la așteptări și până la un rezultat bun al „Bătrânei Doamne” era, însă, cale lungă. O cale lungă de 90 de minute, în care trebuia să văd angajament, transpirație și, foarte important, calitate tehnică. Nu am prea văzut nimic. Am văzut același joc tern, aceleași pase repetate între fundașii centrali, cu minge trimisă spre atacanții Petre și Voinea, titularizat surprinzător, care nu prea ajungeau la obiectul sferic, iar atunci când ajungeau se încheia cu pasă înapoi spre Modestas sau Albu și de acolo din nou începea același joc previzibil, fără niciun orizont. Singurul jucător care părea că poate scoate ceva din joben era brazilianul Roger, dar fiind singurul cu o oarecare calitate tehnică era bine marcat de adversari. Mai mult, două dintre contraatacurile Chindiei au fost oprite în careul lui Iacob chiar de Roger și Albert Voinea…

    Chindia a început cu un unsprezece din care lipseau „gurile de foc” Florea și Daniel Popa, dar a arătat încă din start că este o echipă bine așezată în teren de strategul Săndoi. UTA a avut un singur șut pe poartă în prima repriză, și acela trimis de Adrian Petre în penultimul minut al primei părți, un șut dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri apărat cu dificultate de Aioanei. Arădenii au mai avut și patru cornere, toate rămase fără rezultat, și la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.

    chindia 1

    Gyuszi Balint nu a schimbat nimic la pauză, iar jocul a rămas același, greoi, cu un atac pozițional pe care îl cunoaște deja și o gospodină care se uită la meciuri în timp ce vopsește ouăle pentru Paști… La poarta lui Aioanei, niciun pericol.

    Golul avea să cadă la poarta lui Florin Iacob și a fost marcat de un alt Iacob, Paul. Era minutul 62, și Florea cu Daniel Popa, ambii intrați de câteva secunde pe teren, au inițiat o acțiune de atac în partea dreaptă, mingea a ajuns în fața careului de 16 metri la Paul Iacob care, fără să fie jenat de vreun jucător arădean, a trimis un șut cu stângul și mingea a intrat aproape de vinclul din dreapta al porții arădene: 0-1.

    A urmat exact ceea ce ne așteptam: Chindia închisă la treizeci de metri de poarta proprie, iar UTA încercând să arunce mingi spre careul advers. Dintr-un astfel de scenariu s-au născut întâmplător situațiile de gol din minutul 80 și 90. La prima situație, Vorobjovas a centrat, mingea a fost deviată de un jucător al Chindiei și a căzut pe transversală. În minutul 90, Antal a trimis cu capul, de pe picioare, de la opt metri de poartă, dar mingea s-a dus cam un metru deasupra barei transversale. Am mai sărit puțin din scaun atunci când mingea trimisă de la 50 de metri de Shlyakov a fost prinsă cu greu de Aioanei, după care a urmat fluierul final al centralului Horațiu Feșnic.

    O nouă înfrângere pentru UTA pe „Francisc Neuman”. Le-am și pierdut numărul, nu știu să spun din memorie dacă e a opta sau a noua, dar această înfrângere doare. UTA rămâne cu 25 de puncte și ar putea fi depășită de Astra sau Viitorul în clasament. Miroase a baraj, un lucru la care nu ne-am gândit deloc acum o săptămână și jumătate când UTA câștiga pe terenul lui Dinamo.

    În timp ce scriu, în afara stadionului se aud protestele a câtorva suporteri arădeni care au venit, probabil, să-i „urecheze” pe jucători. Se anunță vremuri dificile în finalul play-out-ului….

    UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-1 (0-0)

    Paul Iacob 62

    UTA: Florin Iacob – Peteleu (60 Shlyakov), Erico, Florin Ilie, Simos Roumpoulakou – Roger, Albu (87 Cipri Rus), Modestas Vorobjovas, Denis Rusu (87 Miculescu) – Adrian Petre (60 Hora), Albert Voinea (60 Antal).
    Pe bancă: Balauru – Melinte, Shlyakov, Bustea, Antal, Miculescu, Hora, Buhăcianu, Rus.
    Antrenor: Gyuszi Balint

    Chindia: Aioani – Martac, Pițian, Celea (72 Cornel Dinu), Kocic – Dulca, Paul Iacob, Dumitrașcu (82 Căpușă) – Neguț (82 Rață), Berisha (60 Florea), Yameogo (60 Daniel Popa).
    Pe bancă: B. Moldovan – D. Florea, Rață, D. Popa, Corbu, C. Dinu, Neicuțescu, M. Costea.
    Antrenor: Emil Săndoi

    Arbitri: Horațiu Feșnic (Cluj) – Mihai Marica (Bistriţa), Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba).
    Rezervă: Florin Marcu (Oradea)

    Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare)

    Observator LPF: Marian Ivan (Brașov)

    clas 22

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru un gheorghe

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.