Minor din Arad, depistat de Poliția Locală cu substanțe suspecte asupra sa
Comunicat. În data de 17 martie 2026, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, aflați în exercitarea atribuțiilor de menținere a ordinii publice și siguranței rutiere, au depistat un minor care deținea substanțe interzise.
Incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, pe Calea Aurel Vlaicu, în apropierea centrului comercial AFI. Echipajul de patrulare a observat un tânăr cu un comportament neobișnuit, care părea să fie sub influența alcoolului sau a altor substanțe. La vederea polițiștilor, acesta a aruncat un pachet ce conținea substanțe suspecte, iar în urma controlului corporal a mai fost găsit un alt pachet similar.
Polițiștii locali au solicitat sprijinul Poliției Române prin apel la 112, iar cazul a fost preluat de echipajul sosit la fața locului.
Minorul, în vârstă de 16 ani, domiciliat în județul Arad, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde a rămas până la sosirea persoanei responsabile de îngrijirea sa, conform procedurilor aplicabile minorilor.
Potrivit declarațiilor sale, tânărul este consumator de substanțe interzise, însă a precizat că nu se ocupă cu comercializarea acestora. Acesta locuiește împreună cu fratele său, în contextul în care părinții sunt divorțați, mama fiind plecată la muncă în străinătate, iar tatăl având domiciliul în altă localitate.
Citește și:
Recons pregătește și majorarea tarifelor la parcările cu plată și cele de reședință
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)