Mingea cu care s-a marcat „Mâna lui Dumnezeu” și „Golul secolului” ajunge la licitație. Prețul ar putea depăși 10 milioane de dolari
Unul dintre cele mai valoroase obiecte din istoria fotbalului mondial va fi scos la licitație în această vară. Mingea Adidas Azteca, folosită în sfertul de finală al Campionatului Mondial din 1986 dintre Argentina și Anglia, meci în care Diego Armando Maradona a înscris celebrele goluri „Mâna lui Dumnezeu” și „Golul secolului”, va fi licitată pe 22 august, scrie GSP.
Casa de licitații a stabilit un preț de pornire de 2,5 milioane de dolari, însă specialiștii estimează că valoarea finală ar putea depăși impresionanta sumă de 10 milioane de dolari, ceea ce ar transforma balonul într-unul dintre cele mai scumpe obiecte de colecție din istoria sportului.
Partida disputată pe 22 iunie 1986, în Mexic, a rămas una dintre cele mai memorabile din fotbal. Maradona a deschis scorul prin controversatul gol marcat cu mâna, rămas în istorie drept „Mâna lui Dumnezeu”, iar câteva minute mai târziu a reușit un slalom extraordinar pornit din propria jumătate de teren, depășind aproape întreaga defensivă a Angliei înainte de a înscrie ceea ce FIFA a numit ulterior „Golul secolului”.
Pe lângă valoarea sa istorică, mingea Adidas Azteca a reprezentat și o inovație tehnologică. A fost primul balon oficial al unui Campionat Mondial realizat din material sintetic în locul pielii naturale, fiind cusut manual și construit dintr-un strat exterior de poliuretan și trei straturi interioare cu tehnologia „Adicron”.
Această construcție îi oferea o rezistență superioară, o mai bună impermeabilitate și capacitatea de a-și păstra forma în condițiile dificile întâlnite la altitudinea și umiditatea din Mexic, fiind considerată un pas important în evoluția echipamentelor folosite în fotbalul de performanță.
Licitația din 22 august este așteptată cu mare interes de colecționarii din întreaga lume, care vor avea ocazia să intre în posesia unui simbol al uneia dintre cele mai emblematice zile din istoria Cupei Mondiale.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)