71 de milioane de lei, prejudiciul cauzat de omul de afaceri arădean care a câștigat contracte de deszăpezire folosind acte false





71 de milioane de lei a fost prejudiciul calculat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul în care un om de afaceri arădean a fost trimis în judecată pentru că a câștigat licitații pentru deszăpezirea autostrăzii A1 din vestul țării, precum și a drumurilor din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, prezentând acte false Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Agrepres scrie că, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, administratorul firmei ar fi falsificat peste 50 de documente și că prejudiciul nu fost recuperat deocamdată. Ce contțineau actele falsificate? Ei bine, ele atestau faptul că firma are echipamente și capacități de lucru, însă, în realitate, acestea nu ar fi existat.
Potrivit procurorilor arădeni, omul de afaceri a săvârșit trei infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, trei infracțiuni de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, două infracțiuni de uz de fals și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
„La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus trimiterea în judecată la data de 10.04.2025 în stare de libertate a unui inculpat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, trei infracțiuni de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, două infracțiuni de uz de fals și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În fapt, în calitate de administrator și asociat unic la o societate comercială cu sediul pe raza județului Arad, inculpatul a indus în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu ocazia unor licitații organizate pentru servicii de deszăpezire pe autostrada A1, pe raza județelor Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, în cursul anului 2020, depunând mai multe înscrisuri falsificate în baza cărora ofertele depuse de către societatea comercială administrată de către inculpat au fost declarate câștigătoare”, a transmis, luni, 14 aprilie, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Comentariile portalului
grad de civilizatie si mai se dau destepti un adevarat focar de civilizatie asta ii
asta nu a mancat usturoi etc ....etc
bla,bla,bla și iarăși bla...mai crede cineva tragicomedia asta? De câte ori s-a dorit bailout-ul unei fabrici, s-a și făcut, inclusiv la dacia pitești. (...)