Mii de infractori ar putea scapa de pușcărie, în urma unei decizii a CCR – ICCJ





Mii de inculpați acuzați de corupție, evaziune fiscală, fals, contrabandă, dar și viol, trafic de persoane sau furt ar putea scăpa de dosare ca urmare a unei decizii luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, potrivit romania.europalibera.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a decis, marți, că o decizie a CCR privind prescripția unor fapte se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Decizia, pronunțată de un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, oferă posibilitatea a nenumărați suspecți anchetați sau judecați în prezent să solicite procurorului sau judecătorului de caz să constate prescrierea faptelor.
CCR a stabilit în mai 2022 că, în perioada februarie 2014 – mai 2022, nu ar fi existat cauze de întrerupere a prescripției, din start fiind eliminați 8 ani din durata procesului judiciar.
Așadar, toți cei care au fost cercetați sau judecați sau anchetați în acea perioadă pentru fapte anterioare – fiecare cu termene diferite privind prescripția – ar putea scăpa de dosar.
Prin hotărârea pronunțată marți de nouă judecători din Secția Penală, conduși de Andrei Claudiu Rus, judecător raportor, doar suspecții de omor și cei acuzați de comiterea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război nu vor beneficia de întreruperea anchetelor sau a proceselor. Asta pentru că, potrivit procedurii penale, aceste infracțiuni sunt imprescriptibile.
Citește mai mult pe romania.europalibera.ro.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)