marþi, 23 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Mihalcea, mulțumit după remiza cu Dinamo: „E un punct muncit, pe un teren unde și campioana a pierdut”

    de Lucian Dănilă | 16 august 2025, 7:25 AM | Sport

    0

    UTA Arad a obținut un punct pe terenul lui Dinamo, la capătul unui meci intens, în care gazdele au terminat partida în inferioritate numerică. Chiar dacă arădenii au sperat la victorie după o primă repriză solidă, Adrian Mihalcea s-a declarat mulțumit de rezultat.

    „Sunt mulțumit, e un punct muncit, un punct care, după aspectul primei reprize, ar fi putut să se transforme în trei. Am avut controlul în multe momente, dar în partea a doua am pierdut centrul terenului și Dinamo a profitat. Au jucători capabili să facă diferența unu la unu, așa am primit golul. Pe final, chiar dacă au rămas în 9 și apoi în 8 jucători, noi eram deja fără energie și luciditate. Una peste alta, continuăm seria bună și luăm un punct pe un teren unde, acum o săptămână, campioana a pierdut”, a declarat antrenorul Bătrânei Doamne.

    Deși la pauză părea convins că UTA poate obține victoria, Mihalcea a recunoscut că echipa sa are încă probleme la nivelul băncii de rezerve: „Nu m-am bazat pe nimic, știu ce jucători am. Dar în momentul când trebuie să facem schimbări, apar probleme. Dacă m-ai fi întrebat la pauză, aș fi zis că putem câștiga. Până la urmă, egalul e bun, jocul a fost solid, dar nu pe toată durata meciului”, a spus Mihalcea, lăsând astfel de înțeles că nu a fost mulțumit de felul în care a intrat Daniel Zsori, cel care l-a înlocuit pe Costache.

    „Avem un public extraordinar. Încă din prima etapă, la 0-3, ne-au aplaudat și ne-au încurajat. Se simte căldura lor. Azi au venit vreo 100 de suporteri, ceea ce înseamnă enorm pentru noi”, a continuat antrenorul Bătrânei Doamne.

    Meciul Dinamo – UTA s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

    clas 12 3

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.