Mihaela Buzărnescu a câștigat turneul Premier de la San Jose și este, începând de azi, numărul 20 WTA





Mihaela Buzărnescu a ieșit victorioasă după cel mai important meci de până acum din carieră. Românca a învins-o categoric pe Maria Sakkari, din Grecia, în finala turnelui Premier de la San Jose. Scor: 6-1, 6-0. Mihaela Buzărnescu va urca astfel patru poziții în clasamentul WTA, poziționându-se începând de luni pe locul 20 și împlinindu-și astfel visul pe care mărturisea că îl are încă de la 14 ani. România are pentru prima oară în istorie două jucătoare în primele 20 cele mai bune din lume.
Ultimul act al turneului american (mutat din acest an de la Stanford la San Jose) a fost mai uşor pentru jucătoarea română decât majoritatea partidelor jucate în California. După două finale disputate în acest an şi pierdute la Hobart şi Praga, a venit rândul triumfului pentru Mihaela Buzărnescu, primul din cariera ei, la 30 de ani, vârstă pe care nu şi-o arată pe teren, scrie News.ro.
Buzărnescu a jucat simplu, fără „floricele”, punându-şi totuşi în valoare atuurile, loviturile lungi, cu unghi şi returul foarte bun. Sakkari, aflată la prima ei finală din carieră, la 23 de ani, a fost copleşită de importanţa evenimentului la care a participat şi a greşit foarte mult, uşurând într-un fel succesul jucătoarei române.
Buzărnescu a condus cu 5-0, după break-uri în ghemurile al doilea şi al patrulea şi după puţin peste 20 de minute, apoi a avut o minge de set, dar sportiva din Grecia a echilibrat jocul în finalul acestei prime manşe, însă nu a obţinut decât un ghem şi vreo patru mingi de break la 1-5. Setul a intrat în dreptul jucătoarei române, cu 6-1, după 39 de minute de joc.
Al doilea set a fost unul fără istoric şi s-a încheiat cu 6-0, după o oră şi 13 minute de la start, aducându-i Mihaelei Buzărnescu prestigiosul trofeu şi locul 20 WTA, cel mai bun din carieră, începând de luni.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este