93 de migranți ascunși în camioane, găsiți la frontiera Nădlac II





93 de migranți au fost depistați, în ultima zi a lunii martie, de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, ascunși în două mijloace de transport încărcate cu paleți și polistiren, ce aveau Cehia și Austria ca destinație. Cetățenii străini erau din Bangladesh, Egipt și India și aveau vârste cuprinse între 20 și 54 de ani.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, care transportau, cu vehiculele conduse, paleți și polistiren, pentru societăți comerciale din Cehia și Austria. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport, în compartimentul pentru marfă al unuia fiind descoperite ascunse 70 de persoane, respectiv 23 de cetăţeni străini în cel de-al doilea, o autoutilitară. În urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Egipt și India, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, toți intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de șoferi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.
Citește și: În acte frigidere, în realitate migranți. Acum au ajuns „la răcoare”
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este