Mica recalculare a pensiilor vine și târziu și cu puțini bani în plus. Sunt vizate doar anumite categorii de pensionari





Cum nu au primit creșteri de pensii la începutul anului, pensionarii își pun speranțele în etapa a doua a recalculării. Sunt vizați însă, doar cei care au muncit ore suplimentare, au obținut sporuri, prime sau al 13-lea salariu, informează ProTv.
Potrivit legii, mica recalculare, așa cum este numită de oficiali, trebuie să fie gata până în primăvară. Surse din Ministerul Muncii transmit însă că majorările nu vor fi mari.
Cea de a doua etapă de recalcularea a pensiilor se adresează celor care au lucrat si au primit prime, sporuri sau alte venituri, inclusiv premii până în aprilie 2021. Sunt vizați cei care au lucrat în industrie, minerit și în sistemul de stat, cum sunt profesorii plătiți cu ora. Pensionarii trebuie să meargă la casele teritoriale de pensii să depună adeverințe pe care le obțin de la angajator sau de firmele de arhivare.
Responsabilii de la Casa de Pensii vă sfătuiesc să le cereți angajatorilor să completeze veniturile conform modelului de adeverință din Anexa 6 a Legii Pensiilor, document pe care îl găsiți pe site-ul instituției.
Recalcularea dosarelor nu îi privește și pe cei care au dat statul român în judecată pentru că au primit bani mai puțini la pensie și au avut câștig de cauză. Potrivit datelor de la Casa de Pensii, sunt în jur de 16.000 de procese pentru sporuri nepermanente.
În total, cel mult un milion de pensionari vor avea dosare recalculate din oficiu. Totuși, pensiile vor crește doar cu câteva procente.
De exemplu, pentru cei care au avut al 13-lea salariu, majorarea va fi de câțiva lei, în timp ce câștiguri de 300 poate chiar 400 de lei vor fi acordate celor care au beneficiat de acord global permanent – cum sunt angajații din proiectări sau industrie și mai puțin cei din construcții, care lucrau doar în anumite luni ale anului.
Sursa: stirileprotv.ro.
Comentariile portalului
@Ana Da' de ostaticii evrei ținuți de peste un an și jumătate sechestrați, nimic!? Totul se poate termina imediat ce sunt eliberați! Apropo, dacă tot ți-e (...)
Denumirea corecta a monumentului este "Monumentului Ostașului Român" nu "Monumentul Eroilor", ar fi prima observatie, a doua ar fi ca depunerea de lumanari trebuia sa se faca pe (...)
Mai uitați-vă odată, comentariul dvs. nu este șters, dar dacă mai tot repetați această acuzație în fiecare comentariu, cum mai face unul aici (dar poate sunteți (...)