Membrii Composesoratului Urbarial Luncșoara spun STOP exploatării pădurii până la pronunțarea unei sentințe în Justiție





Situația conflictuală din zona Hălmăgel-Luncșoara, acolo unde sătenii se luptă de ani de zile pentru a putea să beneficieze de proprietățile lor (în speță, pădurile), este departe de a se încheia. Totuși, ca o ultimă măsură menită să aplaneze tensiunile, membrii Composesoratului Urbarial Luncșoara au decis, semnând în majoritate, să oprească orice exploatare a lemnului în pădurile aflate în proprietatea acestuia și, în plus, să-și asume riscul de a nu primi lemne de foc pentru iarna care urmează.
Mai jos puteți citi petiția pe care aceștia au semnat-o și pe care ne-au transmis-o spre publicare pentru a anunța opinia publică cu privire la decizia luată.
„Membrii composesori, urmașii acestora cu vocație succesorală care, în temeiul art.46, art.136 alin.5 din Constituția României (raportat la dispozițiile art.7 și art.12 lit.d din Statutul Asociației) pin adunarea ad-hoc din data de 19 octombrie 2014 au hotărât înștiințarea tuturor instituțiilor publice și private interesate cu privire la sistarea oricăror forme de exploatare de material lemnos, inclusiv renunțarea la gratuitățile privind lemnele de foc, din Composesoratul Urbarial Luncșoara, până la clarificarea situației conflictuale cu vechea conducere, reprezentată de domnul Gavrilă Cornel, care nu ne mai reprezintă interesele, delegând în acest sens pe domnul Vant Doru Traian pentru a face toate demersurile cu privire la voința noastră”.
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)