vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update ExclusivȘOC la Universitatea „Vasile Goldiș”. Prodecanii de la Medicină s-au suspendat din funcții în urma suspiciunilor de incompatibilitate! (I)

    de Alin Olteanu | 5 noiembrie 2014, 11:35 AM | Știri Arad | Topic special

    9

    UPDATE

    Datorită suspiciunilor de incompatibilitate, Prof. Univ. Dr. Zorilă Corina, Prodecan al Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară și Prof. Univ. Dr. Olariu Teodora – Prodecan al aceleiași Facultăți din cadrul Universității Vasile Goldiș Arad, s-au suspendat din funcțiile de conducere deținute și nu vor avea de „suferit” decât în cazul în care cineva depune sesizări la Agenția Națională de Integritate sau în cazul în care ANI se autosesizează.

    Conform declarațiilor de avere pe care le-au completat, cu mânuțele lor, prodecanii Corina Zorilă și Teodora Olariu doctorițele dețineau funcții, până nu demult, în cadrul Universității Vaile Goldiș dar și în cadrul Spitalului Județean Arad. Astfel, dr. Teodora Olariu se afla – susținem noi – în stare de incompatibilitate, deoarece fiind prodecan al Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară din cadrul UVG (o funcție de conducere), îndeplinea și funcția de manager al Spitalului Județean Arad. Seamănă situația managerului Teodora Olariu cu un caz cercetat deja și în urma căreia ANI a declarat starea de incompatibilitate?

    „Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către NECHITA Aurel, Decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi (07.02.2008 – prezent) și Șef de Secție în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan” din Galaţi (09.02.2005 – prezent)..

    Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, NECHITA Aurel fiind informat, la data de 20.02.2012 (confirmare de primire din data de 23.02.2012), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 06.03.2012, NECHITA Aurel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. În urma evaluărilor demarate la data de 16.09.2011, s-au constatat următoarele: NECHITA Aurel s-a aflat, în perioada 08.12.2008-12.01.2009, respectiv 01.10.2009 – prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Şef de Secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan” din Galaţi, cât şi funcţia de Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii “Dunărea de jos” din Galaţi, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b)  și art. 184, alin. (5) și alin. (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății”.

    Ei, și dacă nu seamănă, deși noi spunem că în cazul domnei Olariu situația este și mai clară, dumneaei având funcția de manager de spital și prodecan, atunci cu siguranță că în cazul doamnei Corina Zorilă avem o chestiune identică. Conform declarației de avere și interese pe care și-a publicat-o conform legii, doamna Zorilă îndeplinește simultan funcțiile de prodecan și medic șef de secție la Medicină Internă ceea ce, practic, descrie exact exemplul de mai sus.

    Dacă cele două doamne vor fi declarate incompatibile, timp de trei ani nu vor mai avea voie să dețină funcții de conducere în cadrul instituțiilor de stat. Totuși, ne întrebăm și, în același timp, întrebăm retoric: Oare de ce s-au suspendat din funcțiile de la Vasile Goldiș și nu și-au dat demisiile, blocând practic funțiile de prodecan pe care le are Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară?

    Mai sunt  și alții. Mulți, mulți alții … și credem că va fi cutremur în lumea medicală din Arad. Deci, va urma.


    Știrea pe care o publicăm mai jos ne-a făcut foarte atenți în urmă cu mai bine de o lună , mai precis în 24 septembrie dar nu a făcut „victime” până azi din cauză de… campanie electorală.

    Iată: „Agenția Națională de Integritate a constatat, în cazul a 29 foști sau actuali manageri de spital, șefi de secție / serviciu și foști sau actuali directori medicali din mai multe județe ale țării, pentru care au fost încheiate un număr de 38 rapoarte de evaluare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese de natură administrativă și penală, după cum urmează: constatarea stării de  incompatibilitate în cazul a 22 persoane (12 manageri de spital, un fost manager de spital, 8 șefi de secție și un fost director medical); încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către 14 persoane (2 manageri de spital, 11 șefi de secție și un director medical); încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către 2 persoane (un manager de spital și un director medical)”.

    Când am căutat nume de cadre medical-universitare din Arad pe această listă, n-am găsit pe nimeni. Și-atunci ne-am pus pe documentat… Iar surprizele, cum ne așteptam, n-au întârziat să apară.
    Formulăm retoric, în această introducere:
    Așa e că managerul Spitalului Județean Arad (SJA), doamna Teodora Olaru, se află în stare de incompatibilitate? Așa e că și alți medici, șefi de secții la SJA și în același timp cadre didactice cu funcții de conducere în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Universitatea Vasile Goldiș  (și alții, prea mulți, subliniem, prea mulți) încalcă legea – deliberat sau nu? – dar nu putem crede că un medic, pe deasupra și cadru universitar, nu cunoaște legile care îi reglementează propria activitate!.. Așa e că toți aceștia, fără să se sinchisească de statul român sau de noi, bieți muritori, încasează miliarde anual dintr-o incompatibilitate de funcții vecină cu penalul – la unii, chiar penală de-a dreptul – și în același timp se plâng de salariile nenorocite pe care le au?… Așa-i că Spitalul Județean Arad are parteneriate economice și contracte cu UVVG?

    Așadar, sediile a două instituții , în speță Universitatea Vasile Goldiș și Spitalul Județean Arad, stau pe un butoi de pulbere, riscând să arunce în aer ori învățământul universitar medical din Arad, ori sistemul medical.
    Despre toate astea, în cel mai scurt timp pe Special Arad!

    Aici puteți citi știrea integrală apărută pe site-ul ANI: http://www.integritate.eu/Comunicate.aspx?Action=1&NewsId=1707&currentPage=3&M=NewsV2&PID=20

     

    Autori: Alin Olteanu, Lucian Valeriu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E suparator sa vezi ca in sistemul sanitar aradean, la nivel de conducere si sub protectie de viza juridica:
      – e o sete necontenita de bani, se mulge de la universitati, de la sefia spitalului, de la sefia sectiilor, din garzi, de la predat cursuri pentru ordinul asistentilor, din proiectele derulate prin sanitas, de la scoala postliceala…si ce mai cade de la pacienti
      – se incheie probabil contracte pe ochi cunoscuti sau cu trimitere mascata dar soptita pe la colturi.
      – se ocupa posturi de medici stomatologi pe baza de insarcinare de la CJ si interes direct.
      – se ocupa posturi de asistente, registratori si altii …chiar de cand cu specialarad…tot asa dar cu mai multe documente paravan.
      Si apropo, doamna director din umbra nu e sefa principala-adjuncta si la spital si cu conducere la ordin ??????????????????????????????????????????????

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Cum sa nu fie ? Si a mai si mers cu comisia de acreditare pe la Targu Mures la spital. Dar numai Ladinia a avut pentru asta de suferit si a fost declarata incompatibila. Doar asa e cand „prietenii” de zeci de ani te parasesc, nu is mulumiti pana nu-si asmut si cateii pe tine de au reclamat-o si in scris la ANI. Iar capul prefecatoriei a fost si acolo jurista preferata a lui Faur si Toto care si-acum se adapa si de la ordin si de la sanitas prin proiecte. Ne miram cum de are atata timp sa se plimbe in toata tara pe banii sanitasu-lui si ea lucreaza in alta parte.

        +6 voturi
        +1
        -1
    2. Teodora nu e om rau dar a reusit sa se inconjoare de juristi plafonati si neinteresati decat de propria curte. Aia de la universitate se da prea mare ca sa gandeasca per ansamblu iar aia de la spital, a fost indrumatoare si pt Faur dar si pt Toto. Si a mai fost una pe contract……de era mai bine fara. Asta e ghinionul Teodorei

      0 voturi
      +1
      -1
      • Ce colegi buni are Teodora!!! De vina sunt bineinteles juristii… dar de ce nu femeia de servici sau personalul de la intretinere dat afara de Iotcu la unirea spitalelor. De ce nu sunteti sinceri sa recunoasteti ca un management mai dezastruos si mai arbitrar ( a se citi mai in interesul personal al doamnei manager) n-am mai avut in spitalul Municipal. Judeteanul l-a avut pe Totolici… aici trebuie sa-i lasam pe colegii nostri sa faca ierarhia. Dar eu zic ca: din lac in put!

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Noi

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.