Mașină răsturnată în zona Cartierului Verde! Două persoane, dintre care una în stare de inconștiență, transportate la spital
(foto: ISU Arad)
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident rutier pe DN69, lângă Cartierul Verde, soldat cu două victime, dintre care una a fost încarcerată. La evenimentul rutier a intervenit Detașamentul Arad cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj SAJ. Mașina se află în afara părții carosabile.
Persoana încarcerată, bărbat, a fost extrasă de echiăajul de descarcerare și predată echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă, în viață, dar în stare de inconștiență în timp ce persoana conștientă, o femeie, a fost preluată de echipajul SAJ și se află în drum către UPU.
Revenim cu amănunte
UPDATE: „Din primele cercetări la fața locului polițiștii au stabilit faptul că in jurul orelor 10:50, un arădean de 68 de ani a condus un autoturism pe DN 79, sens de mers Zimandul Nou-Arad, iar la km 6+900 m a pierdut controlul și a intrat pe contrasens de unde a părăsit partea carosabilă, căzând în șanț . Bărbatului ar fi suferit o afecțiune medicală intempestivă în timpul conducerii. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unei femei de 41 de ani. In cauza se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Scrie un comentariu
Comentariile portalului
Ce are de spus CSM despre tergiversarea obsesiva a unui proces asa de simplu ? Nu-i interesează imaginea si-asa terfelita chiar de cei care trebuie s-o apere ?
România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor (...)
Institutia ar trebui desfintata total, avem politie nationala cu competente si pregatire. Majoritatea politistilor locali se cred politisti rutieri de aici si dispretul populatiei la ceea ce fac !