Mașină căutată de autorităţile din Italia, descoperită de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Nădlac II





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Peugeot 3008, în valoare de 23.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 10.07.2022, în jurul orei 12:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot 3008.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia cu o zi înainte de prezentarea la controlul de frontieră.
Autoturismul, în valoare de 23.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)