marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Marț la Bibarț. Aradul poate ajuta, cu apă de ploaie, America!

    de Valer Mărginean | 19 mai 2021, 12:44 PM | Pamflet | Topic special

    4

    Păi, da, iarna e ușor. Îți pui patinele și-ți faci încălzirea pe gheața naturală de pe trecerea de pietoni aflată la 10-15 metri de Patinoar – și ăsta este o adevărată minune, fiind singurul patinoar artificial din lume care funcționează ca patinoar natural.

    Bun, dar ce ne facem vara, dacă vrem să traversăm, legal, pe singura trecere pentru pietoni de pe strada Eugen Popa, tronsonul dintre giratoriul cu strada Cetății, la cel de la intrarea la Ștrand? Sau toamna?, când se presupune că plouă mai mult. Primăvara mai stăm și-acasă…

    E bine că primarul Bibarț își face rondul săptămânal. Dar dacă rondul înseamnă doar o trecere în revistă a propriilor realizări sau o pregătire a viitoarelor investiții pe care i le va aproba orbește CLM, mai bine fără, că încep să arate ca defilările de 1 Mai.

    Să revenim la balta pe care n-a văzut-o primarul – sau a ignorat-o, tot una – și să precizăm că nu apare încă pe nicio hartă. Ca să-i ajutăm pe cei care deja se ocupă de noua hartă turistică a Aradului (ia ghiciți cine se ocupă de astfel de hărți!), le dăm poziția exactă, conform GPS (foto).

    Nu are încă nici nume. Propunerea noastră: balta inginerilor constructori, în memoria celor care au reușit să „construiască” singura groapă ca lumea de pe strada Eugen Popa, care poate găzdui o baltă, exact în dreptul singurei treceri de pietoni! Îți trebuie școală multă pentru o astfel de performanță! Celelalte bălți carosabile din Arad (știm cu toții că nu este nici singura, nici cea mai mare), pot fi botezate după numele și funcția inginerilor din Primăria Arad care recepționează lurările la drumuri și sunt plătiți ca să verifice strarea acestora din oraș.

    Iată ce soluții propunem noi.

    Prima: să se facă un pod peste baltă. Ar fi un pic mai ieftin decât cel peste Mureș (ăla de 100 de milioane de euro împrumut) și s-ar putea face mai repede (în 4-5 ani precis ar fi gata).

    Dacă nu se poate, iat-o pe a doua: să se facă o gaură adâncă de tot, poate se va scurge apa direct în America și se vor descurca ăia cu atâta apă (în ideea că fiecare baltă, cu apa ei, gaura ei). Eventual, printr-un împrumut de la o bancă americană falimentară, ca să poată fi plătiți inginerii ce vor proiecta și realiza găurile. Dar și pentru cei ce vor verifica lucrarea – la cât s-au dovedit de pricepuți, există riscul ca găurile să nu nimerească America…

    Ultima soluție: automate cu cizme de cauciuc! Bagi banii, scoți perechea de cizme și traversezi. Eventual cu posibilitatea de a achita prin SMS, ca la parcare.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. In acest monument al constructorilor care au asfaltat strada Abrud se poate inscrie si intrarea in Piata Miorita unde taman cat este trecerea de pietoni apa balteste tot deauna cand ploua,cu toate ca la 2 metri este gura de scurgere plasata mai sus fata de intrarea respectiva. Cred ca s-au grabit ca veneau alegerile sau nivela era defecta.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Calin

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.