Era un joc, în vremea copilăriei mele, care nu mi-a plăcut niciodată, fiindcă îl consideram idiot. Îi zicea marocco. Se luau nişte beţe, aşezate într-un mănunchi căruia i se dădea drumul, beţele căzând la întâmplare. Jucătorii trebuiau să extragă fiecare câte un beţişor, în aşa fel încât să nu le deranjeze pe celelalte. Pierdea ăla care deranja celelalte beţe. Ăsta cred că este jocul care se aseamănă cu grămada de prostie care s-a îmburdat peste România, iar acum fiecare încearcă să îşi extragă prostia cu grijă, ca nu cumva să zgândăre altă prostie din aceeaşi grămadă.

Spre exemplu, e cam greu să scoţi din grămada de prostie referendumul ce va avea loc în acest sfârşit de săptămână. Fără să le deranjezi pe celelalte. Am avut răbdarea, mi-am închipuit tutunul şi am citit fiecare exhibare a idioţeniei, din toate cele trei tabere care bâzâie deasupra bălegarului cu care ne-am trezit pe masa negocierilor politice. Adică, tabăra pro, tabăra împotrivă şi tabăra boicotului. Niciuna dintre tabere nu a adus niciun argument care să explice întrebarea la care ar trebui să răspundă românii. Cei din tabăra pro au înţeles că apără familia tradiţională, confundând căsnicia cu familia. Cei din tabăra contra au înţeles că apără libertatea familiei, confundând relaţiile conjugale cu familia. Iar cei din tabăra boicotiştilor au înţeles că sunt împotriva referendumului fiindcă Biserica îl apără, iar membrii comunităţii LGBT îl condamnă.

Eu, din această întrebare am înţeles că de acum înainte toate legile dezbătute în Parlament trebuie aprobate prin referendum. Dacă ar fi serioasă ideea, ea nu e nouă şi nici nu e rea, fiindcă aşa s-a gândit naşterea democraţiei, prin plebiscit. Numai că datele istorice actuale, precum şi conjunctura modernităţii care îşi descoperă zilnic un cotidian tot mai aglomerat, mă împing să cred că întrebarea este nu doar imbecilă, ci chiar periculoasă. De parcă vreo prostie ar putea îndemna la siguranţă în faţa pericolului!

Care este forma adoptată în Parlament, în urma căreia se va revizui Constituţia? Ce se va revizui din Constituţie? Care Constituţie? Aia din 1923? Aia din 1965? Aia din 1991? Sau aia revizuită în 2003? Ce s-a adoptat în Parlament? Tăcere şi întuneric! Nimeni nu ştie ce să răspundă! Nici măcar ironic. Multe beţişoare tâmpite, aşa-i? Pe oricare ai încerca să-l scoţi tot le deranjezi pe celelalte. Şi, iaca scandalul! Nu mai zic de faptul că totul referitor la constituirea familiei este prevăzut în Codul Civil. Şi nici de faptul că nimeni nu mai pomeneşte nimic despre iniţiativa cetăţenească, cea care a pornit, de fapt, strângerea celor trei milioane de semnături.

Apoi, o văzui pe tovarăşa Dăncilă în Parlamentul European. Deşi datele istorice la care fac referire îşi trăiau tumultul când eu mă jucam cu puţa-n praful din Pădurea Adea, adică în 1968, după ce am crescut flăcăiandru, am aflat că Ceauşescu şi-a câştigat respectul Occidentului după ce a fost singurul care s-a opus participării la invazia Cehoslovaciei. Păstrând proporţiile istorice, cred că premierul României, Viorica Dăncilă, prin discursul susţinut în Parlamentul European, şi-a câştigat simultan şi respectul Orientului de la Vişegrad, dar şi pe cel al Orientului de la Moscova. Cum ar veni, a intrat în pas de defilare în rândul ţărilor naţionaliste.

Unde e prostia, vă veţi întreba, dacă discursul a tulburat şi cele mai intime părţi păroase? Păi, să le luăm pe rând: România este partener strategic militar cu SUA; România este parte a Acordului celor Trei Mări (Adriatică, Baltică şi Neagră), care adună interesele a 12 ţări din Centrul şi Estul Europei; România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene; România a devenit un membru important al NATO, mai ales datorită poziţiei geostrategice, în care este inclusă şi Marea Neagră; nu în ultimul rând, România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (aici nici nu mai are rost să amintesc de faptul că inclusiv politicienii fac o confuzie între Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European) la data de 1 ianuarie 2019.
Lăsând toate considerentele la o parte, păi înainte de a deveni preşedintele unui club politic select, din care ai cerut să faci parte, tu te apuci să îi spurci, să dai cu ei de pereţi chiar în sufrageria politicii externe europene? Sigur că e fain să fii naţionalist. Ba, chiar comod. Mai nou, având în vedere politica celor mai cuceritoare şi cele mai cosmopolite state din lume, zic de SUA şi Marea Britanie, curentul naţionalist e şi la modă. Numai că naţionalismul este înşelător. Până şi în Cartea Sfântă, mândria e un păcat!

Ei, şi acum, despre cireaşa de pe tortul prostiei politice româneşti actuală: referendumul ascunde intenţia unui alt referendum care să scoată România din Uniunea Europeană! Asta, da! Manipulare, zic! Tumna (cum zicea bunica, Dumnezeu s-o odihnească!), adică tocmai, înaintea preluării preşedinţiei UE, cineva unelteşte pentru ieşirea din UE. Apu’ (ca să păstrez nota ţărănească de la Sintea Mare) cum betieşâg să mă scol io dă la o masă în capul căreia m-or pus tăţi comesenii? Am de mâncare, am de băut, mi-s şăf recunoscut şi io dau cu brânca-n blidul plin şi strig: io-s român! Apăi, mi-s cam prost, zâc io!

Lăsând ironia la o parte, rar am întâlnit o manipulare în masă, care să îşi câştige atât de mulţi adepţi!

Având exemplul prostiei britanice, îmbrăcată tot într-o mândrie imbecilă la un referendum, având exemplul Greciei, care tot din cauza unei mândrii stupide a stârnit nişte suferinţe sociale imense, cum naiba să te mai îmbăţoşezi în faţa oglinzii, când toţi râd în spatele tău? Dar, da, recunosc: naţionalismul este reversibil, ca un virus. Întotdeauna îşi găseşte un alt trunchi, iar până se descoperă vaccinul trece o vreme. Şi, ca orice boală de sezon, la început o tratezi cu indiferenţă. După ce ajunge la apogeu, te rogi să scapi de ea. Sechelele rămân. În acest caz, pe suflet! Fie că eşti deznădăjduit, fie că eşti înfrânt! Victorie nu există! Poate doar un câştig vremelnic!