marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Marius Urzică răspunde acuzațiilor aduse de gimnastul arădean Adelin Kotrong

    de Dan Lazăr | 12 februarie 2020, 7:42 AM | Sport | Topic special

    1

    „Un gimnast arădean își strigă nemulțumirea: «Marius Urzică m-a exclus pe nedrept din lotul pentru Europene»”, era titlul articolului prin care SpecialArad.ro prezenta, în premieră, acuzațiile aduse de sportivul Adelin Kotrong. La mai multe luni distanță, antrenorul coordonator al lotului naţional masculin de gimnastică artistică, Marius Urzică, a ținut să răspundă, declarând, marți, pentru agenția Agerpres, că nu a făcut niciodată selecţia pe „relaţii şi prietenii”, aşa cum a fost acuzat de sportivul Adelin Kotrong, şi a precizat că acesta nu are calitatea de a-i cere lui demisia din funcţie.

    „El ar trebui să se abţină, pentru că nu se află într-o calitate în care poate să-şi dea cu părerea dacă eu ar trebui să fiu demis sau nu. Mai întâi să vadă care au fost cauzele rezultatelor de anul trecut, adică multe probleme de sănătate, şi care sunt problemele reale ale gimnasticii masculine româneşti. Iar apoi poate să spună el ce vrea. Eu nu am făcut niciodată selecţia pe relaţii şi prietenii”, a spus Urzică. Acesta a explicat că Adelin Kotrong nu face parte din lotul naţional pentru că nu corespunde din punct de vedere al pregătirii. „În primul rând nimic nu-l împiedică să facă gimnastică în continuare. El a fost exclus din lotul naţional pentru că nu a mai corespuns conform pregătirii. De asta el nu s-a aflat nici în lotul pentru Campionatele Europene şi nici în cel pentru Campionatele Mondiale. Echipa s-a făcut în urma unor discuţii, chiar dacă eu sunt antrenor coordonator”, a precizat antrenorul.

    „Nu l-am marginalizat şi defavorizat niciodată”

    „Eu nu am absolut nimic cu Adelin Kotrong. El trebuie să înţeleagă faptul că absolut toate concursurile de verificare pentru Europene şi Mondiale au fost notate de către toţi antrenorii. Ba mai mult decât atât, la una dintre verificări au participat arbitri neutri. Iar el nu a confirmat niciodată. Notele nu le-am dat eu. Nu l-am marginalizat, au fost patru note, aşa cum se face în arbitraj, iar din acestea se face o notă finală”, a afirmat Urzică.

    Citește și: Un gimnast arădean își strigă nemulțumirea: „Marius Urzică m-a exclus pe nedrept din lotul pentru Europene”

    „Vicecampion cu a doua săritură grămadă”

    „Spune că e vicecampion naţional la sărituri? Dar l-a întrebat cineva cum este el vicecampion? Cu a doua săritură grămadă? Asta a fost pentru că nu am avut la momentul Naţionalelor sportivi competenţi în afară de Marian Drăgulescu. Deci el a venit pe locul 2 cu a doua săritură ratată. Asta îi dă dreptul să vorbească? Păi ar trebui să-i fie ruşine. Cu a doua săritură ratată la Campionatele Europene sau Mondiale nici nu te regăseşti pe listă… eşti în afară… deci astea sunt aberaţiile lui cu faptul că e vicecampion. Eşti, dar cum? Confirmă mai departe, pentru că mie locul 2 la acel concurs nu îmi spune nimic”, a explicat multiplul medaliat olimpic, mondial şi european.

    Kotrong, așteptat la teste

    „Până la participarea la Campionatele Europene, din 27-31 aprilie, mai avem o competiţie de verificare în Germania, între 19-23 martie. Dacă are şanse Adelin Kotrong, asta trebuie întrebat el. Eu ştiu că, la fel ca orice alt sportiv, el trebuie să confirme. Poate să vină fără discuţii şi să participe la verificări, la acele teste în urma cărora se va forma echipa. Şi dacă el va demonstra că are calităţi şi va putea să ajute echipa atunci nimeni nu îi va spune nimic şi va fi în lot. Echipa care va participa în Germania şi la Europene va fi formată din 5 sportivi”, a subliniat Marius Urzică.

    Transferat la CSM Bistrița

    În vârstă de 27 de ani, Adelin Kotrong este vicecampion european de juniori în 2010, medaliat cu bronz alături de echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2009 şi multiplu campion naţional la diferite categorii de vârstă.
    Adelin Kotrong s-a transferat în acest început de an de la CSM Arad la CSM Bistriţa.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Respectul şi bunul simţ sunt la mare distanţă de acest aşa zis performer ! Să-l faci mincinos pe antrenorul echipei naţionale de gimnastică nimeni altul decât Marius Urzică (Campion Olimpic) dovedeşte carenţele lui de comportament. Poate mai multă modestie şi ambiţie în pregătire l-ar fi dus pe drumul cel bun, dar aşa, în postura de mercenar (transfer la Bistriţa !!!) sigur nu va reveni la forma care l-a consacrat ! Un sportiv cu 2, 3 rezultate bunicele în rest doar fiţe de mare artist (fără valoare !), binenţeles că va rămâne doar cu ele, iar gimnastica arădeană şi naţională nu-l va aminti niciodată ca un bun gimnast, din contră.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Tarkus

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.