Marius Copil, eliminat în turul doi al calificărilor la Roland Garros





Tenismenul arădean Marius Copil, locul 152 ATP, a ratat accederea în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Copil a fost învins, în turul doi al calificărilor, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3, de croatul Ante Pavic, poziţia 179 în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită la Roland Garros, Marius Copil va primi 5.500 de euro.
Reamintim că în primul tur al calificărilor, Copil l-a eliminat pe un alt român, Victori Crivoi, după o victorie în două seturi: 6-4, 7-6.
Următorul turneu la care va participa Marius este cel de la Arad, BRD Arad Challenger.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)