Anul trecut, cam tot pe vremea aceasta, concediul meu a însemnat o mare plină de alge, mirosuri insuportabile și o săptămână în care am stat la distanță de tot ce înseamnă apa mării, n-am intrat în ea, nu m-am apropiat de ea. Având în vedere experiențele din trecut am decis că acesta va fi ultimul an în care îmi mai petrec vacanța pe litoralul românesc. Și totuși, uite-mă din nou, întoarsă dintr-o vacanță de pe malul Mării, însă în altă stațiune de data aceasta. Și bine că am mers, acum, după mulți ani de Costinești, pentru că în sfârșit am înțeles cu adevărat că n-am nimic de pierdut dacă nu mai ajung niciodată la marea noastră. E frumoasă, am prins-o chiar și curată de data aceasta, dar am cheltuit de parcă eram pe undeva prin Maldive.

Să începem cu începutul. După ani întregi în care am fost prin cantonamente în Costinești, am făcut prostia să mai merg și în concedii, asta după ce „am crescut mare”. Anul trecut am realizat că nu mai e de mine și că, în sfârșit, e momentul ca vara să călătoresc acolo unde îmi doresc încă de mică. Ne-am făcut o gașcă în urmă cu câteva luni și am început să „pun pe masă” ideile mele. Grecia, Egipt, Turcia… Din păcate, pentru că nu toți au alergat spre centrele de vaccinare, am căzut de acord să facem un compromis și să mergem și anul acesta în țară, în speranța că la anul o să se schimbe ceva. N-am vrut să stăm o săptămână la mare, așa că a fost ocazia perfectă să vedem Delta Dunării. În mintea noastră și din pozele văzute pe internet era ca un paradis, un colț de natură în care ești rupt de realitate. Nu a fost așa. Într-adevăr, rupți de realitate am fost pentru că, după o călătorie de 20 de minute cu barca, am ajuns la cazare. Un teren uriaș pe care erau amplasate mai multe cabane, un restaurant, un bar și o piscină. Din păcate, prețurile erau exagerat de ridicate, călătoriile cu barca te costau cam cât două zile de cazare și de pescuit nici nu s-a putut vorbi pentru că, aparent, nu se mai prind pești în Deltă de câțiva ani. În concluzie, am condus cam 900 km ca să facem baie în piscină.

Am ajuns pe litoral cu o zi mai devreme față de data stabilită și ne-am căutat cazare pentru o noapte, undeva, oriunde. Am găsit la un hotel unde am plătit nu mai puțin de 450 de lei pentru un pat, lucru care m-a dat din start peste cap. Am înțeles că am ajuns în Mamaia și că în vacanță nu te duci dacă ai de gând să îți numeri banii zilnic, dar nu eram deloc pregătită pentru prețurile pe care urma să le descopăr. Oricum, prima zi, mai exact după-masa, a fost ocazia perfectă să mergem la Aqua Magic. Patru persoane, 320 de lei lăsați la intrare. Am cheltuit și acolo o sumă destul de mare pentru că ne-a fost foame și sete, dar trecem peste pentru că ne-am simțit bine.

Următoarea zi am înțeles ce înseamnă când lumea spune că Mamaia e scumpă. Ne-am mutat acolo unde aveam rezervare, într-o cazare frumoasă, un bloc plin cu apartamente care nu ne-a făcut deloc să ne pară rău. Curat, pus la punct, cu balcon și o priveliște care dădea direct spre un lac. Recunosc, aici a fost momentul în care mi-a revenit speranța, însă am plecat la plajă și mi-am pierdut-o. Dimineața am mâncat împreună cu prietenul meu și am comandat două ciorbe, o chiflă, un ardei iute și o apă, iar totul ne-a costat undeva la 70 de lei. La amiază ne-am comandat niște crispy cu cartofi prăjiți, eventual și o salată, două ape și am depășit de fiecare dată suma de 120 de lei. Seara mâncam la restaurant, pentru că în timpul zilei acele prețuri erau la „împinge tava” și ajungeam la pragul de 200 de lei pentru două persoane. Deci, aproximativ 400 de lei se duceau zilnic doar pe mâncare, o mâncare prin care nici măcar nu pot spune că ne-a satisfăcut poftele, noi doi nefiind fanii peștelui, așa că ne-am rezumat la salate și mâncărurile clasice pe care le consumi și acasă.

Scoicile… După cum citisem în ultima perioadă, există o problemă foarte mare legată de plajele din Mamaia după ce acestea au fost lărgite. Se spunea că erau pline cu scoici și că în unele locuri îți lua chiar două minute să traversezi plaja de la șezlong până la apă. Când am ajuns acolo, am avut surpriza de a fi aproape de mare, șezlongurile erau trase foarte aproape de apă, aveai de parcurs cam 50 de metri, deci problema era aproape rezolvată. Și totuși, dacă încercai să pui picioarele pe jos fără să ai papuci, riscai pur și simplu să te trezești cu zgârieturi și răni în talpă. Apa era curată, însă până să ajungi în ea erai obligat să circuli „pe unghii”.

Viața de noapte nu există dacă nu ai mulți bani. Ani întregi am auzit de câteva cluburi renumite de prin Mamaia, acestea fiind frecventate de tinerii „de bani gata” din toată țara. N-am avut curajul să mergem acolo, însă am încercat să ne distrăm noaptea, să ieșim pe faleză și să căutăm cluburi în aer liber, unde puteam să ascultăm muzică bună. Am găsit, ne-am bucurat, ne-a plăcut, însă putem spune că la final am realizat că viața de noapte din Mamaia este pe cale de dispariție. Comparând-o cu celelalte stațiuni, poți să îți dai seama foarte ușor de ce Mamaia este cunoscută ca fiind o stațiune de familiști. Tinerii erau aproape absenți de pe faleză, majoritatea oamenilor de acolo au venit cu copilul, lumea vrea liniște și asta primesc. De asemenea, dacă seara nu vrei să mănânci la restaurant, n-ai decât să îți cumperi ceva de la magazin pentru că nu o să găsești un fast-food pe o rază de mulți kilometri, majoritatea fiind închise și mutate în Costinești, după cum spuneau șoferii de taxi. Și că tot am ajuns la șoferi, mai puțin de trei kilometri ne-au costat 30 de lei, un singur șofer pornind ceasul, restul fiind concentrați pe banii de buzunar pe care urmau să-i facă de pe urma unor turiști pierduți în spațiu.

În încheiere vreau să amintesc vorba unui prieten cu care am împărțit toate experiențele: „Mamaia, fă-ți poză cu mine că nu o să mă mai vezi niciodată!”.