marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mama care și-a ucis copilul într-un apartament din Micălaca nu va fi trasă la răspundere! „Discernământul a fost abolit”

    de Lucian Dănilă | 27 mai 2020, 1:33 PM | Știri Arad | Topic special

    6

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ne informează printr-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Public (click aici), că mama în vârstă de 44 de ani care și-a ucis în luna aprilie fiul în vârstă de 9 ani într-un apartament din Micălaca nu va fi trasă la răspundere pentru fapta sa.

    Vezi mai jos comunicatul integral de pe portalului Ministerului Public

    „Prin ordonanţa din data de 20 mai 2020 a procurorului şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 al. 1 C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p., fiind incidente prev. art. 16 al. 1 lit. d teza a II – a C.p.p.

    În fapt, s-a reţinut că în data de 20.04.2020, pe fondul unei stări de depresie, folosind un cuţit de bucătărie, suspecta a secţionat artera carotidă a fiului minor în vârstă de 9 ani, leziune care i-a provocat decesul.

    Conform raportului de expertiză medico legală psihiatrică a rezultat că la momentul comiterii faptei suspecta nu a avut capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost abolit.

    Pe cale de consecinţă suspecta nu poate fi trasă la răspundere penală fiind iresponsabilă; astfel încât s-a solicitat judecătorului de camera preliminară din cadrul Tribunalului Arad confirmarea internării medicale a suspectei – ca măsură de siguranţă”.

    Momentan, femeia se află internată la secția de psihiatrie e Spitalului Județean Bihor. După ce și-a ucis copilul, femeia a încercat să se sinucidă, dar soțul acesteia și totodată tatăl copilului a ajuns acasă și l-a găsit decedat pe copil, cu o plagă în zona gâtului.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Vasile Gherla

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.