joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mai nesimțit și mai ghiolban decât atât, n-ai cum să fii… „Nesimțirea nu este un handicap!” – o campanie Special Arad | Episodul XXXIII

    de Andrei Fuliaș | 16 aprilie 2019, 3:27 PM | Strada | Topic special

    9

    Am ajuns s-o vedem și pe asta… După aproape un an de zile de când am început campania „Nesimțirea nu este un handicap!”, un an în care am fost văzut multe „nesimțiri”, fie cu ochii noștri, fie cu ajutorul cititorilor noștri, tot ajungem să ne mirăm de nesimțirea unora.

    Dar să trecem direct la subiect, sau mai bine zis la nesimțitul de astăzi. Era puțin trecut de amiază, în cursul acestei zile, când G.N., un cititor al Special Arad, ne-a contactat pentru a ne da un „subiect”. Acesta știa demersul nostru prin campania „Nesimțirea nu este un handicap!” și rezona cu el. Ba mai mult, G.N. este exact una dintre persoanele pentru ale căror drepturi nerespectate de către șoferii nesimțiți noi milităm. G.N. este o persoană cu handicap și până acum a simțit de nenumărate ori cum alții își bat joc efectiv de nevoile celor ca el și care iau în derâdere ideea de loc destinat persoanelor cu handicap. Dar după întâmplarea de astăzi, acesta a ajuns la limita răbdărilor și a decis să ne contacteze.

    Astfel, era în jurul amiezei, când cititorul nostru a vrut să parcheze pe un loc amenajat special pentru persoanele cu handicap. Totul s-a petrecut în Piața Catedralei, acolo unde locul destinat persoanelor cu handicap era ocupat de o mașină a unei firme de taximetrie. G.N. văzuse că taximetristul era în autoturism, așa că l-a rugat să își mute mașina ca să el să poată beneficia de acel loc. Însă mare i-a fost mirarea când a primit replica taximetristului, una demnă de un ghiolban: „mi-a răspuns că mi-l dă pe directorul dânsului la telefon, dacă doresc”, alături de refuzul de a-și muta autoturismul de pe acel loc.

    Păi cum, măi, nene, măi? Cât de nesimțit poți să fii? Noi credem că e greu să fii mai nesimțit decât atât. Adică dincolo de faptul că te-ai pus ca melteanul pe un loc destinat persoanelor cu handicap, că doar tu ești taximetrist și ție ți se cuvin toate în trafic, ai mai avut și obrazul mai gros ca talpa bocancului să-ți nu-ți muți mașina când a venit persoana cu handicap? Am fi putut înțelege că locul destinat persoanelor cu handicap este poziționat chiar după locurile destinate taximetrelor și că taximetristul s-a pus acolo pentru o scurtă perioadă de timp, până se eliberează un loc din fața lui, el fiind în mașină în cazul în care apare un șofer cu handicap. Însă să vină omul cu handicap la tine și să te roage să-ți muți taxiul de pe locul destinat celor ca el, iar tu să-l refuzi grosolan și să te mai dai și cocoș că, vezi doamne, dacă-i nemulțumit de atitudinea ta grobiană, îi dai să discute cu superiorul tău… întrece orice limite.

    Având în vedere că din fotografiile trimise de către G.N. poate fi distins atât șoferul, cât și indicativul mașinii de taxi pe care o conduce, poate ar fi indicat ca superiorul la care face referire tocmai taximetristul să aibă o discuție serioasă cu acesta din urmă, având în vedere că astfel de indivizi nu fac cinste niciunei companii, cu atât mai puțin uneia dintre cele mai mari companii de taxi de pe piața arădeană.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este acelas taximetrist care ieri lam rugat sa ma duca pana acasa era vb de o cursa scurta dar tot timpul am platit cursa dublu
      In fine raspunsul domnului a fost da ce te dor picioarele daca mergi pe jos sau mai nou voi astea gravide va place sa va plimbati pe 6 lei
      Sincera am ramas masca de raspunsul idiotului dar stau si ma intreb el o avea sotie sau copii cu sotia lui s-a comportat cineva asa … Dar sper sa se comporte si cu sotia lui cineva asa atunci cand are mai multa nevoieee. Din pacate sunt oameni si oameni sau mai bine zis oameni si gunoie de oamenii….

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.