Mafia siciliană avertizează ISIS să stea departe de metropola americană





Giovanni Gambino (foto), fiul șefului clanului Gambino din New York, Francesco Gambino, și autor al cărții „Prințul Omertei”, avertizează Statul Islamic (ISIS) să stea departe de metropola americană, altfel jihadiștii vor avea de a face cu MAFIA SICILIANĂ.
Într-un interviu televizat acordat NBC News, Giovanni Gambino a declarat că Mafia va face tot ce îi stă în putință pentru a-i proteja de ISIS pe locuitorii New-York-ului. Giovanni Gambino susține că Mafia este mai în măsură să acorde protecție new-york-ezilor decât instituțiile specializate, precum FBI sau Homeland Security, scrie masapresei.ro.
„Lumea este periculoasă în ziua de azi, dar oamenii care locuiesc în cartierele din New York și care au conexiuni cu sicilienii ar trebui să se simtă în siguranță. Noi ne asigurăm că prietenii și membrii familiilor noastre sunt protejați de extremiști și teroriști, în special de organizația de psihopați care își spune Statul Islamic”, a declarat Giovanni Gambino.
Giovanni Gambino a spus că ISIS se teme de Mafia siciliană, acesta fiind motivul pentru care jihadiștii nu au atacat Sicilia și nici măcar nu și-au înființat celule pe insula italiană. Giovanni Gambino și-a manifestat speranța că de acum oamenii vor avea o altă părere despre Mafie.
„Mafia are o reputație proastă, dar mare parte din aceasta este nemeritată. Ca în viață, sunt lucruri bune și lucruri urâte. Ascensiunea terorismului global oferă Mafiei șansa de a-și arăta partea bună”, a mai declarat Giovanni Gambino.
Sursa foto: BBC
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este