joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Lupul paznic la oi și alte „povestiri” serioase din curtea Poliției și Jandarmeriei Arad

    de Mihai Todoca | 21 octombrie 2021, 11:38 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Quis custodiet ipsos custodes? este o expresie latină care considerăm noi că se potrivește perfect în contextul pandemiei.  În traducere liberă: „Cine îi va păzi pe paznici?”. Într-un mod mult mai larg se referă la problema controlului acțiunilor persoanelor aflate în poziții de putere.

    Altfel spus, odată, pe când ciobanul și câinii de la stână dormeau duși, un lup viclean și foarte flămând s-a apropiat tiptil de turma de oi. Îmbrăcat într-o șubă de oaie, cu căciulă, toiag și fluier, lupul a reușit să ademenească oile. Ceva însă l-a dat de gol… Ca să aflați, cei care nu (mai) știți, recitiți sau citiți istorioara.

    Ei bine, dacă am și glumit puțin, acum trecem la lucruri serioase și o spunem clar:  instituțiile subordonate MAI, referindu-ne mai ales la Poliție și Jandarmerie, sunt de o ipocrizie fără margini. Mai ales Poliția! În fiecare zi suntem bombardați cu comunicate în care ne spun cât de bine își fac ei treaba pe străzi și câte amenzi au dat celor care nu poartă mască și tot felul de alte chestiuni care privesc pandemia.

    Conform răspunsului primit de la IPJ Arad, urmare a solicitării noastre, procentul de vaccinare a personalului din cadrul instituției este de 38,82 %, iar cel de la Jandarmerie este de 50% cu schema completă. Într-un fel am spune că procentul celor din cadrul Jandarmeriei este unul satisfăcător (momentan), având în vedere că procentul de vaccinare pe țară este undeva de peste 30%.

    Mai e nevoie să spunem ceva? Credem că nu, fiindcă e prea simplă concluzia.

    Nota bene: Nu i-am uitat nici pe polițiștii locali deoarece și aceștia participă la acțiunile stradale, însă Primăria, că de ei aparține Direcția, ne-a răspuns că „informația solicitată nu reprezintă o informație de interes public”. Este ca și cum ai avea un coleg în birou care tușește necontenit și nu ai avea voie să îl întrebi dacă e bolnav. Nu de alta, dar să știi și tu dacă să te ferești sau nu. Având în vedere că este o instituție publică, unde publicul are acces, publicul este îndreptățit să afle dacă în Primărie există sau nu un focar de infecție, indiferent de care ar fi el, focar care s-ar datora procentului mic de vaccinați.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnule Todoca,am o remarcăîn legătură cu aserțiunea referitorare la comunicatele Poliției despre rezultatele acțiunilor lor.Este clar că atît polițiștii – polițiști cît și cei ”locali” se laudă că aplică amenzi cu nemiluita.Numai că,în afară de faptul că,în felul acesta,ei umplu niște găuri la buget(?!)nu realizează nimic în planul restrîngerii numărului de încălcări ale legii – în orice domeniu !Deci,cercul vicios se închide cu…amenzile iar ”caravana încălăcrilor de lege – de orice fel – merge mai departe.Și atunci,mai pot fi numite ele ”acțiuni” ale poliției:Cînd rostul Poliției NU este numai să colecteze amenzi!Rostul Poliției este – să combată încălcările de lege iar lucrul acesta se poate realiza CEL MAI BINE împidecîndu-i oe oameni să comită fapte prin care legea este nesocotită.Cu alte cuvinte,nu cumva ar trebui ca cineva să le ”șoptească” celor de la Poliții – cele două amintite mai sus – că treaba lor este și aceea de a PREVENI faptele antisociale?!
      Numai că,în privința aceasta,lucrurile sînt așa cum le vede oricine .Adică ele sînt sublime dar lipsesc – aproape – cu desăvîrșire.

      +9 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru George Sigera

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.