sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Au început lucrările la fundația drumului din Apateu

    de Special Arad | 30 martie 2026, 4:10 PM | Administraţie | Apateu | Știri Arad

    0

    Lucrările de modernizare a drumului DN79– Mișca – Vânători – Satu Nou– Apateu – Berechiu continuă pe mai multe tronsoane, inclusiv în intravilanul localității Apateu, unde a început consolidarea fundației. Pe o porțiune a fost așternut primul strat de balast.

    Potrivit președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, intervențiile din Apateu fac parte din proiectul de modernizare a drumurilor din nordul județului.

    Primarul comunei Apateu, Sorin Dănila, a precizat că sectorul din localitate a fost împărțit în trei loturi. În prezent se lucrează la fundație pe două dintre acestea, dinspre Satu Nou și Berechiu spre centru, iar pe al treilea tronson lucrările vor începe după sărbătorile pascale. Autoritățile estimează finalizarea lucrărilor în cursul acestui an.

    Tronsonul face parte din proiectul Consiliului Județean Arad de reabilitare a 67 de kilometri de drumuri din nordul județului, finanțat din fonduri europene. În aceeași rețea sunt incluse și drumurile Cermei– Șomoșcheș– Berechiu– limită de județ, Seleuș– Șicula– Gurba– Cermei, Șepreuș– Cermei și Cermei– Avram Iancu– Vasile Goldiș.

    Citește și:

    Au început lucrările de modernizare pe toate cele 5 tronsoane de drumuri din nordul județului Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.