Loteria Bonurilor Fiscale: valoarea bonurilor câştigătoare aferente lunii august





Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 31 august a avut loc duminică, 18 septembrie, fondul de premiere pentru extragerea lunară fiind de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice.
Persoanele care au efectuat cumpărături pe data de 18 august cu o valoare cuprinsă între 564 lei şi 564,99 lei pe un singur bon fiscal se pot număra printre câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale dacă au păstrat dovada, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de premianţi. După centralizare, dacă sunt peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. De asemenea, această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, data organizării acesteia urmând să fie anunţată ulterior.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este