„Nu mai pot! Nu mai rezist! Nu pot sta pe picioare!”, i-a spus Lorena soțului ei la telefon, la o zi după ce a fost externată de la Spitalul Clinic Județean Arad. Tânăra de 35 de ani a stat internată la unitatea medicală din 8 martie până în 14, când a fost externată pe motiv că starea ei este bună. La o zi după plecarea din unitatea medicală din Arad, unde i se pusese diagnosticul de colecistită, Lorena avea să ajungă la Cluj, în stare foarte gravă, cadrele medicale de acolo spunându-i soțului ei nu se știe dacă va supraviețui primei nopți.

Potrivit fișei de externare pe care soțul Lorenei a arătat-o cadrelor medicale de la Institutul de Gastroenterologie din Cluj, tânăra era bine. Realitatea era însă alta. Lorena alterna, pe drumul spre Cluj, între stări de semiconștiență cu stări de inconștiență, semn că trupul ei ceda.

„Lorena a închis ochii pe scaunul din dreapta și nu mai răspundea dacă o strigam. Am scuturat-o foarte tare și a deschis ochii. Și ultimii 100 de kilometri spre Cluj  așa am condus. Din 30 în 30 de secunde scuturam de ea să o trezesc. În mintea mea îmi spuneam că dacă ține ochii deschiși, o mențin în viață”, este mărturia soțului ei. Cum a ajuns Lorena în acea stare după ce doar cu o zi înainte fusese externată de la Spitalul Clinic Județean Arad?

Simptomele au debutat brusc

Soțul Lorenei a povestit pentru Special Arad că simptomele „au început brusc, ca un fulger, în data de 8 martie, cu dureri foarte mari de stomac. „Asta era miercuri. Până joi dimineața, tot pigmentul pielii era verde, tot corpul. Am fost la medicul de familie care ne-a spus că cel mai bine este ca de la ea din cabinet să plecăm cu ambulanța.

Ne-a spus că situația este foarte gravă în ceea ce o privește pe Lorena. Ambulanța a dus-o la UPU, la Arad. Acolo era de gardă domnul doctor Onel. Este singurul doctor care i-a făcut toate analizele complete, conform cu simptomele ei.

Asta mi-au spus cei de la Cluj. Din câte am înțeles, când vine un pacient cu bilirubina crescută, trebuie să faci analize la fiere, ficat, pancreas și la UPU, în ziua respectivă. Doctorul Onel chiar așa a făcut. Pe la ora 23:00, Lorena a ajuns internată pe salon. Asta a fost prima zi la spital.

Vineri dimineața a început să primească tratamentul la prima oră și cred că în jurul orei 09:00, în prima parte a zilei oricum, Lorena a vomitat foarte tare, o cantitate foarte mare de lichid și efectiv s-a prăbușit la podea.

Nu a avut unde să vomite, a vomitat pe jos, în salon. Colegele ei de salon au apăsat butonul de panică, timp în care, din spusele Lorenei, 20 de minute nu s-a deplasat nimeni să vadă despre ce e vorba. Când s-a deplasat cineva, o asistentă, într-un final, i-a spus că este ceva normal, că asta este boala.

Diagnosticul cu care a venit ea este de colecistită. La Cluj ne-au spus că aproape sigur că în momentul în care ea a vomitat, atunci a debutat pancreatita acută și că după acel moment trebuia să îi refacă toate analizele, inclusiv cele importante, fiere, ficat, pancreas, să vadă ce s-a întâmplat, de la ce a apărut voma asta.

Din momentul în care a primit tratament nu avea voie să vomite, că a primit tratament ca să nu mai aibă stările acelea. Vineri, sâmbătă, duminică, luni, marți, la Arad, nu i-au făcut alte analize, decât în 13 când se punea în discuție deja externarea ei. I-au făcut doar analizele de ficat, care, în mod normal trebuiau să fie la valorile 10-35, iar la Lorena una avea valoarea de aproximativ 250 și cealaltă era la 373, care deja sunt de 10 ori mai mari decât limita admisă.

A doua zi, în 14, când a spus că ne face externarea, analiza ficatului a crescut 100 de unități deja și, totuși, a considerat doctorul că e ceva normal și că mergem spre bine. Nu ne-a arătat analizele, nu ne-a spus nimic, nu ne-a explicat nimic, de ce au crescut valorile. Din 9 martie, când i-a făcut analizele domnul doctor Onel, până în 13 martie nu are făcute analize”, a povestit soțul.

Lorena a fost externată, dar starea ei nu era cea mai bună

După nici o zi de la externare, Lorena nu mai putea sta pe picioare, iar pielea ei se înverzise. Au mers la doctori, care le-au spus că trebuie să ajungă de urgență la Cluj, chiar în acea zi, pentru că altfel, Lorena nu va rezista.

Daniel, soțul Lorenei, povestește că după ce adus-o acasă din spital, starea ei „nu era o stare bună, era sub influența calmantelor și de fiecare dată când o durea un pic mai tare i se dădeau calmante. Când a venit acasă, fiind încă sub influența calmantelor și ce a primit în spital, vitamine, nu i-a fost atât de rău. În schimb, ea a venit la ora 14:00 acasă, marți, 14 martie, de ziua ei.

Ziua următoare la ora 12:00 mă sună Lorena: „Nu mai pot! Nu mai rezist! Nu pot sta pe picioare!”. Din nou i se înverzise pielea. Am mers la medicul de familie, doamna doctor Berzacovici, care ne-a spus foarte clar că nu se poate sta, că e grav. A pus mâna pe telefon și a început să sune doctori care puteau să ne primească de urgență, era deja ora 16:00. I-a răspuns domnul doctor Ciurdariu care ne-a primit.

Domnul doctor ne-a așteptat, iar când a văzut-o pe Lorena a spus: „Vino repede în salon să văd ce se întâmplă cu tine!”, că a văzut-o că nu e bine deloc. A spus: „Daniel, îți spun sincer până diseară trebuie să ajungi cu soția ta la Cluj, la Institutul Gastro, pentru că e într-o stare foarte gravă și dacă nu mergi cu ea acum s-ar putea să nu o mai ai.

Noi la Arad nu avem ce să-ți facem, îți trebuie un aparat special, un ERCP, care trebuie să intervină să vadă ce-i blochează acolo pe canalul coledoc” – pentru că în opinia dânsului încă era înfundat.

Trauma de la Cluj

Așa că Daniel și-a luat soția, a urcat-o în mașină și au plecat spre Cluj. „Așa am început trauma de la Cluj. Prima, când am urcat pe autostradă, ultimul tronson, Turda, mai erau 100 de kilometri până la Cluj, Lorena a închis ochii pe scaunul din dreapta și nu mai răspundea dacă o strigam. Am scuturat-o foarte tare și a deschis ochii. Și 100 de kilometri așa am condus. Din 30 în 30 de secunde  scuturam de ea.

În mintea mea era că dacă ține ochii deschiși, o țin în viață. Spre finalul celor 100 de kilometri Lorena a spus că dacă găsesc un echipaj de poliție să îi rog să ne conducă cât mai repede, prin Cluj, spre spital, și Dumnezeu așa a făcut când a terminat propoziția am văzut un echipaj care ne-a dus până la Institul Gastro”.

Soțul Lorenei spune că a încercat să o aducă cu o ambulanță la Cluj, dar „la Arad au spus că nu e urgență ca să o ducem cu ambulanța sau cu altceva”.

Daniel spune că a intrat în Institul de Gastroenterologie din Cluj ducându-și soția în brațe: „Tremura toată, doctorii au pus două pături pe ea. Nu înțelegeau ce se întâmplă. M-au întrebat ce s-a întâmplat cu ea pentru că pe biletul de externare de la Arad era bine tot. I-am spus că nu știu de ce scrie pe foaie ce scrie, le-am spus ce s-a întâmplat, ce simptome are, cum am ajuns la Cluj. Doctorița de gardă de la Cluj a spus că Lorena nu are analizele complete de la Arad și că-i e teamă de o pancreatită”.

Lorena a fost stabilizată de medicii clujeni – care i-au efectuat mai multe analize. Toate indicau faptul că trupul Lorenei cedează.

„Pe la trei noaptea, când au stabilizat-o cumva pe Lorena, a reușit să-mi trimită un mesaj și amilaza, care era corespondentul analizei de pancreas, era de 1.268 când limita era 100. Analiză care la Arad nu a fost făcută cu o zi înainte. Și din 9 martie, când s-a internat, când era încă în limita normală, nu s-a făcut nicio  zi, nicio analiză, deși avea alte simptome, care se agravau”.

„Mi-au spus să-mi pregătesc sufletul pentru înmormântare”

Cu ultimele analize ale soției în mână, Daniel a început să sune doctori, să-i roage să-i interpreteze rezultatele: „În noaptea aceea am reușit să mai dau de doi, trei doctori și unul dintre doctori, prieten de-al celor la care am stat la Cluj, mi-a spus că asta este cancer pancreatic în fază terminală, că valorile analizelor sunt de o asemenea boală. Atunci a fost șoc”.

Al doilea șoc a fost, spune Daniel, când „asistenta de la Cluj mi-a spus să-mi iau cazare numai pentru noaptea asta. Eu am întrebat-o: „Dar mergem mâine acasă, nu?”. „Nu știm cum trecem noaptea -mi-a răspuns- iar ăsta a fost un alt șoc”.

A doua zi, soțul Lorenei a luat legătura cu alți doctori, care l-au sfătuit, în baza analizelor Lorenei, să se pregătească pentru înmormîntare: „Am reușit să vorbesc cu alți doctori, cu doctorul de familie, care mi-au spus: „Dani, nu vrem să te speriem, vrem doar să îți spunem din timp să îți pregătești sufletul pentru înmormîntare. Pentru că la ce valori erau, Lorena avea nevoie de o minune în momentul respectiv”.

Lorena trecuse peste prima noapte, la Cluj, însă starea ei era departe de a fi bună: „Dimineața ea se simțea foarte slăbită, foarte rău, dar trecuse noaptea cu bine. Nu am putut să îi spun nimic din ce știam, cât de gravă e problema. Am vorbit cu doctorul care mi-a spus că pancreatita este una dintre probleme și că se luptă pentru ficatul Lorenei care era intoxicat, iar doctorii nu știau cu ce. S-au făcut toate analizele din nou.

Nu-și explicau cum a ajuns ficatul în starea aceea. Doctorul a spus că asta este problema lor, că fierea Lorenei este învăluită în nămol, că oricând există riscul să se formeze o altă micropietricică care să blocheze din nou. Soluția era să scoată fierea, dar ca să scoată fierea trebuia anesteziată, iar Lorena n-ar fi rezistat la o anestezie din cauza stării ficatului. Au spus să așteptăm cinci zile, numai bine vedem reacția pancreasului și știm ce avem de făcut.

Pancreasul a răspuns minunat în cele cinci zile, însă ficatul Lorenei nu dădea semne că merge spre bine. Au recoltat alt set de analize pentru ficat și le-au trimis la alt laborator și au venit negative la orice substanță pe care ei o cunoșteau”.

„Așteptam să se refacă ficatul ca să-i scoatem fierea”, i-au spus doctorii clujeni soțului Lorenei. Așteptarea părea să fie de durată, având în vedere că valorile analizelor în ceea ce privea ficatul nu erau în limitele în care să permită o anestezie și o operație. Soțul Lorenei spune că aici a intervenit miracolul: „Am fost la ora de rugăciune la biserică, luni seara, și oamenii se rugau pentru Lorena. M-am rugat ca ficatul Lorenei să se refacă să putem merge înainte cu operația.

Marți, la analize, ficatul ei a dat semne de îmbunătățire, dar nu era în niște valori care permiteau anestezie. A spus doctorul să mergem acasă și când se vindecă ficatul să revenim să scoatem fierea. Atunci noi ne-am speriat foarte tare, pentru că am mai văzut filmul ăsta, cu plecatul acasă din spital, dar ne-a explicat că nu este într-un pericol dacă ține regim și ia tratament.

Miercuri dimineața, la ultimele analize dinainte de externare, m-a sunat Lorena și mi-a spus că fierea este aproape curată. Am vrut să vorbesc cu doamna doctor Pojoga care s-a ocupat de Lorena, o adevărat profesionistă, care mi-a spus că nu știa cum a ajuns în halul acela la ei, că ei au făcut tot ce se putea face, că e un miracol că a trecut prima noapte și că s-a vindecat.

La externare, doctorul rezident ne-a rugat să mergem înapoi la doamna doctor Uzum deoarece concediul medical a fost întrerupt de altă casă de asigurări de sănătate din alt județ și cel mai bine ar fi, să nu existe complicații, să întrerupă ea concediul”.

Contabili neinteligenți și ministru prost

Lorena și Daniel au venit acasă de la Cluj, iar după câteva zile petrecute acasă, în familie, au decis să rezolve problema concediului meical: „După câteva zile ne-am dus la doamna doctor Uzum, la spital, și i-am explicat că ne-a trimis de la Cluj să modificăm concediul. Și ne-a spus: „Auăleu! Da’ dacă aveați un contabil inteligent, dar cum nu prea este, știa cum se calculează concediile medicale”.

I-am spus că noi nu avem contabil, i-am spus că soția lucrează la o instituție publică. La care ea a spus: „Auăleu! La Poliție? Să-i dați numărul meu la domnul ministru să-i spun că-i un prost și nu știe să calculeze concediile medicale”. I-am spus că nu e vorba de ministru, că nu mă interesează, că ne-au trimis de la spital de la Cluj.

La care ne-a spus: „Hai să vedem cine! Se pare că nici doamna Seicean (șefă de secție în cadrul Institutului de Gastroenterolegie de la Cluj), nu știe să facă concedii medicale”.

Daniel și Lorena au fost consternați în primul rând de atitudinea doctorului arădean, iar în al doilea rând de nepăsarea acestuia. Cadrul medical – care fusese doctorul curant pe perioada internării Lorenei – neîntrebând de ce fosta lui pacientă a ajuns la Cluj la doar o zi după ce a externat-o.

„Nu mă interesează cine știe să facă un concediu medical. Noi am rămas consternați de atitudinea ei. Noi am venit după încă o săptămână și jumătate în spital, la ea, cu o problemă pe care nu o înțelegem neapărat, tehnic. În discuția aia nu a întrebat-o pe Lorena cum se simte, nu a întrebat-o de ce a ajuns la Cluj, ce tratament ia. Nimic.

Problema ei era contabilul care nu-i inteligent, ministru-i prost, și doamna doctor Seicean nu știe să facă concedii medicale. Astea au fost cele trei probleme ale ei”, ne-a spus soțul Lorenei.

Acesta continuă: „Pe lângă că nu a făcut analizele procedural obligatorii, a făcut greșeli, cea mai importantă a fost că ba ne-a scris că nu avem nevoie de prescripție medicală, dar ne dă prescripție medicală. Ba ne-a spus că nu are nevoie de concediu medical, dar brusc apare un concediu medical. Să scrii tu pe biletul de externare că nu are nevoie de concediu medical și să-i dai concediu medical… Probabil că în privat nu se uită nimeni, dar la o instituție publică…”

Pe numele doctorului de la Arad, Lorena a făcut plângere penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și fals intelectual, pe care a înaintat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad spre soluționare.

Povestea unei femei, a unei soții, a unei mame

Lorena Radu este ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. A fost ofițer în cadrul Serviciului Criminalistic, apoi a fost purtătorul de cuvânt al Poliției Arad. Acum, Lorena este ofițer în cadrul Serviciului Rutier. Am omis cu bună știință, la începutul articolului și pe parcursul acestuia, să-i facem cunoscută funcția. Și asta pentru că nu este povestea unui ofițer de poliție.

Este povestea unei tinere de 35 de ani, a unei soții și a unei mame. Lorena și Daniel au o fetiță de aproape 3 ani. O fetiță pentru care mama înseamnă întregul ei univers. O fetiță care a fost atât de aproape de a o pierde atât de repede.

Povestea Lorenei puteai fi povestea oricărui arădean. Putea fi povestea mea sau a ta. A fost povestea Lorenei, care ne-a redat-o așa cum a trăit-o, cu spaimă, cu deznădejde, cu speranță, împreună cu soțul ei.

***

Despre cele descrise mai sus, reprezentanții Spitalul Clinic Județean Arad spun că nu există sesizare depusă la spital.

„Nu avem nicio sesizare depusă, la spital, pe numele acestei paciente. Conform unor declarații apărute în mediul on-line am înțeles că există o plângere penală pe numele medicului. În urma verificărilor, organele abilitate vor fi în măsură să stabilească dacă acuzațiile sunt sau nu fondate”, a transmis dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al Spitalului Clinic Județean Arad.

Contactată telefonic, pentru a oferi un punct de vedere asupra acuzațiilor soțului, dr. Amalia Uzum a transmis că nu dorește să comenteze.

Citește și: Cristina și fiica ei au evadat ieri noapte la ora 4 din „lagărul de exterminare” Spitalul Județean Arad! Povestea cumplită a celor zece ore petrecute în spital