miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Legendarul creator de modă Giorgio Armani a murit la vârsta de 91 de ani

    de - | 4 septembrie 2025, 5:39 PM | Internaţional

    0

    (foto: businessoffashion.com)

    Creatorul de modă italian Giorgio Armani a încetat din viață, la vârsta de 91 de ani, anunță casa sa de modă, citată de agenția de presă Reuters.

    Designerul a murit acasă, liniștit, înconjurat de cei dragi. Armani fusese bolnav de ceva vreme, iar în iunie a absentat pentru prima oară de la Săptămâna Modei de la Milano, din cauza unor probleme de sănătate.

    Casa sa de modă, Armani Group, a transmis următoarea declarație: „Cu o tristețe infinită, Armani Group anunță trecerea în neființă a creatorului, fondatorului și forței sale motrice neobosite: Giorgio Armani”.

    Un simbol al eleganței italiene

    Supranumit „Re Giorgio” (regele Giorgio), Armani a revoluționat moda masculină prin renunțarea la costumele rigide în favoarea unor croieli moderne, fluide și elegante.

    Stilul său minimalist și rafinat a fost adoptat la nivel global, definind atmosfera red carpet-urilor, dar și a vestimentației de zi cu zi.

    Armani nu a fost doar un designer, ci și un om de afaceri perspicace. El a extins imperiul său dincolo de modă, incluzând parfumuri, obiecte pentru casă, accesorii, hoteluri și proiecte de lifestyle – o adevărată afacere globală cu venituri anuale de peste 2,3 miliarde de euro.

    Un locus funeraris (camera funeraria) va fi amenajată la Milano, în acest weekend, între 6 și 7 septembrie, cu program zilnic între 9:00 și 18:00, la adresa Via Bergognone 59, în incinta Armani/Teatro, potrivit The Indian Express. Ceremonia de înmormântare propriu-zisă va fi privată, conform dorinței sale, iar data exactă nu a fost încă comunicată.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.