Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea intra mai repede în vigoare





Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea intra în vigoare mai devreme decât este prevăzut în prezent – la 30 septembrie în loc de 31 decembrie 2016 -, modificarea fiind făcută luni de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, scrie Mediafax.ro
„Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2015. Este o critică adresată şi fostului Guvern şi prezentului Guvern. O lege de o asemenea importanţă cum este legea insolvenţei persoanelor fizice (…) aţi lăsat-o fără urmări juridice, ca urmare a faptului că din punct de vedere administrativ lucrurile stau cum stau. Propunerea mea este să rămânem cu 30 septembrie 2016”, a declarat deputatul PNL Ioan Cupşa.
Propunerea Comisiei Juridice urmează să fie trimisă plenului Camerei Deputaţilor la votul final de marţi.
Sursa: MEDIAFAX.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este