Legea care permite sinuciderea asistată a intrat în vigoare în Austria





Adulţii din Austria bolnavi în fază terminală sau care suferă de o afecţiune permanentă pot opta pentru sinucidere asistată. Practica are reglementări stricte, fiecare caz urmând să fie evaluat de doi medici, dintre care unul trebuie să fie expert în îngrijire paliativă, relatează Digi24, citând BBC.
Parlamentul austriac a aprobat noua lege în decembrie, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale pe această temă.
Oficialii spun că guvernul a alocat, de asemenea, fonduri pentru dezvoltarea îngrijirii paliative, pentru a se asigura că nimeni nu alege să moară atunci când sunt disponibile alte opţiuni. Sinuciderea asistată este legală şi în Elveţia.
Asistenţa activă la sinucidere va rămâne în continuare în afara legii în Austria, iar noile norme exclud în mod explicit minorii sau persoanele cu probleme de sănătate mintală. Adulţii care doresc să îşi pună capăt vieţii trebuie să prezinte un diagnostic şi să aibă confirmarea că sunt capabili să ia propriile decizii.
După ce au obţinut aprobarea a doi medici, pacienţii trebuie să aştepte 12 săptămâni pentru a reflecta asupra deciziei lor sau două săptămâni dacă suferă de o boală incurabilă. Dacă, după această perioadă de aşteptare, îşi susţin decizia, ei pot obţine medicamente letale de la o farmacie, după ce au notificat un avocat sau un notar. Pentru a preveni abuzurile, numele farmaciilor care vând aceste medicamente vor fi dezvăluite doar avocaţilor şi notarilor care primesc aceste notificări şi nu vor fi făcute publice.
Comentariile portalului
Sunt de acord că SRI activează doar în țară (nu am spus niciodată altceva). Dar asta nu îmseamnă că "n-are treabă cu rușii decât dacă sunt prezenți (...)
Ce moacă de joker și Mickey mouse are târtanul ăsta țăran de Bibarț băi nene....🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări!