Lecție de viață, grație, talent și multă muncă la Cupa „Ballroom Dance” de la Arad (200 FOTO)





A mai trecut o ediție a Cupei „Ballroom Dance” de la Arad, a 7-a ediție a acestei minunate competiții de dans sportiv care a umplut, din nou, Polivalenta din Arad. Au participat peste 300 de perechi din toată țara, deci peste 600 de dansatori la care se adaugă alte câteva sute de părinți sau spectatori care gustă din plin frumusețea unor astfel de evenimente.
Dansul sportiv este în primul rând o lecție de viață. Am văzut părinți supărați sau copii plângând nemulțumiți de rezultatul obținut într-un concurs în care se notează totul: mișcarea, ținuta, vestimentația, sincronizarea, grația și talentul sportivilor. Ca în orice alt sport, cel care câștigă este… numai unul. Sunt, ca peste tot, învingători și mai mulți învinși, dar la dans sportiv câștigă cu toții.
Este un sport care te învață să ai ținută, să fii grațios, să dansezi aproape de prefecțiune pe o muzică minunată, una de un foarte bun gust, te ajută să scapi de inhibiții, de complexe și avantajele nu se opresc aici. Este un sport în care poate puțini dintre copiii de astăzi ajung la performanță, dar și cei care nu ajung, mai târziu, în viață, vor avea parte de momente extraordinare atunci când vor participa la diferite evenimente din societate, din familie, și, prin dansul lor, vor încânta asistențe simțindu-se extraordinar.
Am văzut prestații extraordinare pe parchetul din Polivalenta arădeană, am remarcat bucuria copiilor de a dansa, de a arăta tot ceea ce pot. În ultimul deceniu, dansul sportiv a explodat în România. Dacă în urmă cu 20 de ani nu exista un asemenea club în Arad, acum sunt două: CS Ballroom Dance și Royal Steps.
„Vinovată” de organizarea acestei noi ediții a Cupei „Ballroom Dance” este aceeași Mirela Costea, cea care a pus bazele clubului Ballroom.
Pe plan internațional, România a cucerit în acest an cele mai multe medalii la concursurile internaționale.
Concursul de dans sportiv a cuprins două secţiuni
Latino (Cha Cha, Samba, Rumba, Jive, Paso Doble)
Standard (Vals lent, Vals wienez, Tango, Slow fox, Quik Step)
Premiere
Cristian Stan/Adriana Cocoșilă (Mystic Reșița) – basic 8 dansuri 6-11 ani;
Gabriel Laurențiu Gondor/Alexandra Diana Ghender (Stepany Oradea) – basic și open latino 12-15 ani;
Marius Precup/Denisa Benko (Stelele Dansului Oradea) – basic latino 16-34 ani;
Andrei Kis/Adriana Suciu (Latino Angels Dej) – basic standard 12-15 ani;
Vlad Covaci/Andra Dumitru (Attitude Cluj-Napoca) – standard 16-34 ani;
Darius Pop/Alexia Negruț (Exclusive Oradea) – clasa D 12-15 ani;
Valentin Pista/Giulia Barborica (Mystic Reșița) – clasa E 10-11 ani;
Bogdan Manea/Maria Dana (Stelele Dansului Oradea) – clasa E 12-15 ani;
Christina Walter/Naomi Popescu (Fantasy Dance Cisnădie) – clasa E 6-9 ani;
Ianos Szoci/Larisa Babai (Arny Dance Salonta) – clasa E 16-34 ani;
Andrei Lațco/Adina Grec (Salonta) – hobby 10-11 ani;
David Sandor/Patricia Bratu (Stephany Oradea) – hobby 12-15 ani;
Sebastian Radoslav/Andreea Gheorghiu (Dance Spirit Timișoara) – hobby 6-9 ani;
Ionuț Ionescu/Bianca Racolta (Life is Dance Alba Iulia) – open latino 13-64 ani;
Sebastian Zicoane/Anca Copos (Sportim Dance Timișoara) – open standard 12-15 ani;
Raul Dolomet/Carla Negoescu (Sportim Dance Timișoara) – open standard 13-34 ani;
Roland Luczo/Maia Sonda (Dance Mania Ro Lugoj) – precompetițional 2 dansuri 10-11 ani,
Fabio Czine/Andra Masznicza (Lugoj) – precompetițional 4-7 ani
Darius Pintea/Iasmina Vasile (Instinct Dance Timișoara) – precompetițional 8-9 ani.
Premii pentru arădeni
Anton Gosalo/Anca Puticiu (CS Ballroom Dance) – locul III la categoria basic latino 16-34 ani
Ștefan Mara/Ana Mocan (CS Ballroom Dance) – locul II la clasa D 12-15 ani
Ștefan Alexandru Krausz/Daiana Eliza Ardelean (CS Ballroom Dance) – locul II la clasa E 16-34 ani
Dan Adoc/Alexia Isac (Royal Steps) – hobby 12-15 ani
Cezar Bigu/Ruxandra Bundis (Royal Steps) – locul III precompetițional 2 dansuri 8-9 ani
Comentariile portalului
... si multa Sanatate, alaturi de toti cei dragi.Speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! (...)
Dar tot ne înmulțim, fir-ar să fie :)))
Da, suntem țara protejaților...