Lazăr Faur: „Lucrările la parcul de pe strada Mărului sunt în grafic”





Viceprimarul Lazăr Faur și deputatul PNL Sergiu Bîlcea au organizat o conferință de presă pe șantierul de pe strada Mărului, unde zona este revitalizată prin construcția unui parc și a unui complex cu terenuri pentru sport. Lazăr Faur a explicat că lucrările sunt în grafic și trebuie finalizate până în august 2023.
„Este vizibilă deja parcarea pe care ne aflăm, a fost trasat drumul de acces pe o latură a parcului, bordurile sunt așezate, se continuă cu terasamentul drumului iar în următoarele două săptămâni se va turna asfalt. Canalizările sunt realizate, urmează să se lucreze la sistemul de iluminare și sistemul de irigații, apoi șanțurile vor fi acoperite”, a declarat viceprimarul.
Primăria a realizat o ajustare a prețurilor de 30% din valoarea inițială, au fost alocate 30 de milioane de lei în plus pentru a acoperi creșterea prețurilor și pentru o lucrare suplimentară pentru mărirea capacității sistemului de irigații. Lazăr Faur a mai spus că în zona care a avut în trecut probleme deosebite continuă să se lucreze la aspectul estetic, dar partea mai complicată, demolarea unor imobile, a fost realizată.
Legat de fondurile europene, viceprimarul Faur a spus că Primăria Arad a semnat primele contracte prin PNRR în valoare de 37 milioane de euro, pentru reabilitarea termică a unor blocuri și școli, achiziția de tramvaie, parcări inteligente și sisteme de colectare a deșeurilor de mari dimensiuni.
„În total, Aradul a depus cereri de finanțare de aproape 250 de milioane de euro, sperăm să obținem cât mai mulți bani europeni pentru Arad. Încercăm să depunem cerere și pentru un parc fotovoltaic, apoi ne pregătim pentru Programul Operațional Regional cu alte proiecte”, a declarat Lazăr Faur.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)