vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivLațul din jurul angajaților din Primăria Arad se strânge! A apărut la iveală un fals grosolan, având-o ca strateg pe Lilioara Stepănescu! Claudia Macra și Geanina Pistru – suspecte în Dosarul „Corleone”

    de Alin Olteanu | 26 septembrie 2018, 10:11 AM | Dezvăluiri | Recomandările editorilor

    9

    Anchetatorii din Deva nu țin cont de numele implicate

    Faptele de mai jos sunt dintre cele mai grave și pe măsură ce le aflam, ne-am pus de mai multe ori întrebarea: câte la fel s-au mai „produs” în Primăria Arad, în mandatul lui Gheorghe Falcă?

    Stepănescu Constanța-Lilioara, secretarul Municipiului Arad, declarație în fața organelor de cercetare, ca răspuns la întrebarea „În ce împrejurări i-ați solicitat domnului Popa Răzvan, în urmă cu aproape 3 luni, potrivit declarației acestuia, să semneze retroactiv (Răvan Popa nu mai este angajatul Primăriei de mulți ani – nota red.) raportul afișat pe site și nesemnat de acesta la rubrica numelui lui?”. Stepănescu: „ (…) Nu-mi amintesc cu exactitate, însă cu câteva luni în urmă l-am chemat pe domnul Popa Răzvan, la inițiativa mea, și i-am solicitat acestuia să semneze raportul de specialitate, cel care apare afișat pe site și nesemnat de Răzvan Popa și pe care l-am descoperit că rămăsese nesemnat. Acesta a venit, însă nu a semnat acest raport, nu-mi amintesc ce a motivat. L-am chemat și pe domnul Ignat, în aceleași împrejurări, însă în zile diferite și acesta, la fel nu a semnat, deși inițial a zis că semnează, însă după ce va mai citi. Revin și arăt că raportul nr. 62969 din 22.10.2010 a fost conceput de mine în data de 22.10.2010 în urma documnetarii mele atât la domnul Răzvan Popa și la domnul Ignat. Aceștia m-au asigurat că vor semna, însă ulterior eu nu m-am mai ocupat de această problemă și raportul a rămas nesemnat (…) În acest context, raportul a rămas nesemnat până în urmă cu câteva luni (adică a rămas nesemnat aproape opt ani și acum, când apar procurorii, trebuie rezolvat!! – nota red.) când i-am chemat atât pe Răzvan Popa, la Ignat am mers eu și pe Contraș, solicitându-le să semneze acest raport, așa cum ne înțelesesem. Contraș l-a semnat, după ce l-a citit. (…)”.

    Ați citit cu atenție? Raportul despre care face referire doamna Stepănescu, în declarația de (deocamdată) martor, este cel în urma căruia, de bună credință unii, alții – ca urmare a deciziei politice (și ne referim la PDL-ul de atunci) – au votat, este cel privind „propunerea de respingere a cererii SC Corleone SRL de revocare în parte a Hotărârii nr.201/2010 a CLM. Hotărârea era aceea prin care societății Corleone i s-a îngrădit accesul de intrare la parcarea și imobilul pe care le are concesionate la Strandul Neptun. Ulterior, societatea omului de afaceri arădean, a câștigat în instanță și Primăria a fost pusă să desființeze părculețul amplasat în fața intrării proprietății concesionate de SC Corleone. Dar, despre asta, în continuarea acestor dezvăluiri, care vor fi publicate pe Special Arad.

    Însă, în continuare, citiți cu atenție ce „zace” pe masa anchetatorilor:

    Și ca să ne înțelegeți, nu o să folosim cuvinte tehnice… Doamna Stepănescu a „uitat” să le povestească anchetatorilor că, în 2010, când domnul Răzvan Popa nu a vrut să semneze, si nici domnul Ignat nu a vrut să semneze, raportul a rămas fără semnături. Și a fost postat pe site-ul Primăriei. Și a rămas așa postat până în urmă cu „câteva zile”, când, după ce a venit de la audierile de la Deva, cineva din Primăria Arad și-a dat cu mâna tare peste frunte și a dat dispoziție la IT-iști să scoată raportul de pe site, care apărea nesemnat de Răzvan Popa și de Ignat, raport de care se interesau anchetatorii. Iar anchetatorilor, aici vine marea surpriză (penală, credem noi, și nu numai noi), li s-a dat documentul identic dar până la semnături. Titlurile primei foi și ultima foaie a raportului cu numărul 62969 din 22.10.2010 au fost înlocuite în 2018, iar în locul domnilor Ignat si Răzvan Popa apar Sorin Contraș alături de Lilioara Stepănescu. Ăsta nu e cumva un uz de fals sau chiar și o distrugere de documente oficiale? (vedeti proba în imaginea de mai jos!).

    raport duplicat lilioara stepanescu

     

    Și-acum, ca să înțelegeți și mai bine ce gravitate

    au faptele dezvăluite aici! Gândiți-vă că urmare a acestui raport, nesemnat de directorul executiv al Direcției Tehnice, din 2010, Răzvan Popa, și nici de directorul executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria Arad, Ioan Ignat, consilierii au votat o Hotărâre CLM crezând că totul este perfect legal și întemeiat. Conform declarațiilor date în anchetă  de consilierii locali, aceștia au susținut că din punct de vedere legal au votat conform rapoartelor și documentelor puse la dispoziție de serviciile de specialitate din Primăria municipiului Arad. Dar, după cum se vede, altele au fost datele problemei, iar acum procurorii și Poliția din Deva sunt pe urmele tuturor și se pare că lovesc rău. Nu mai știm demult de vreun angajat al Primăriei Arad care să fie urmărit penal. De la Dosarul Elecon încoace, nimic. Dar acum e bai… și o spunem pentru că am aflat că există deja o primă tranșă de angajați pentru care va începe urmărirea penală, comform datelor din dosar. Dovadă încă nu avem, însă știm că o să fie deranj mare.

    La audieri au fost chemați (și au fost si au dat declarații!) toți consilierii din mandatul 2008-2012, plus majoritatea șefilor de Direcții din Primăria Arad, din aceeași perioadă.

    Din informațiile pe care le deținem, polițiștii din Deva au propus procurorului de caz efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următorii angajați din Primăria Arad: Macra Claudia Anca (city managerul Primăriei Arad, în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea hotărârilor judecătorești”; Pistru Popa Simona Geanina (viceprimar în 2010) – în calitate de suspect pentru „săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu”; Ciobancan Iulian-Valeriu (consilier la Serviciul Locativ)- suspect pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea hotărârilor judecătorești”; Faur Bogdan Ciprian (șef Serviciu Direcția Tehnică în 2010)- suspect pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la abuz în serviciu” și Popa Răzvan Ioan (Directorul executiv al Direcției Tehnice în 2010)- suspect pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la abuz in serviciu”.

    De ce Caudia Macra și Geanina Pistru și nu Lilioara Stepănescu? Păi pentru că noi ne referim la mai multe „tranșe”. Și, ca să știți, „ingineria” asta cu semnăturile, ca să nu îi spunem „fals”, a fost descoperită de procurori în timupl urmăririi penale. Așa că, vine… și altă „tranșă”.

    Pentru că, în principal, Claudia Macra a refuzat să respecte o hotărâre judecătorească, iar Geanina Pistru a fost aceea care a semnat (în dreptul numelui Gheorghe Falcă) dispoziția să fie amplasat parculețul și bordura care au limitat accesul proprietarului parcării. Dar, despre astea, pe larg într-un articol în viitorul apropiat.

    ***

    Poate vă întrebați de ce nu apare în dosar primarul Gheorghe Falcă, fiind arhicunoscut faptul că acesta ar fi fost omul din umbră din cauza căruia, de atâția ani, omul de afaceri Leontin Aslău a fost împiedicat să își desfășoare activitatea la Ștrandul Neptun. Și de ce apare Sorin Contraș semnat pe „lucrătura” aceea de act pe care i l-a pus sub nas Lilioara Stepănescu? Păi, probabil Contraș e o victimă și nu știe. Sau știe, dar crede că cel de SUS va rezolva dosarul. Iar Gheorghe Falcă? Va apărea, va apărea…

    Am luat legătura cu avocatul Teodor Dascăl, reprezentantul SC Corleone, însă acesta a refuzat deocamdată să dea declarații cu privire la dosar susținând că așteaptă soluționarea cauzei, motivând că dosarul este în curs de soluționare la organele de urmărire penală.

    Va urma.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oare cite asemenea, articole mai trebuie să apară în mediul online, scrisă, audiovizual cineva la nivel național, local sași facă datoria, conform legilor în vigoare, fisa postului, în acest municipiu. Realitatea se poate vedea, observa fără sa fi mare organ de specialitate, în control ce abuzuri, dezordine domnește în primaria municipiului Arad. !

      +27 voturi
      +1
      -1
    2. Faur Bogdan Ciprian nu este cumva fiul lui Faur Ioan, patronul Sylc Con Trans… stiti voi.. firma aceea abonata la contracte. Al naibii coincidente, cum sustinem noi contribuabilii , familli intregi de capuse.. pardon , muncitori pe branci la stat. Dupa ce a capusat tot ce era din ICIM …. vai de noi si de coloana nostra facuta din guma de mestecat scuipata de Falca inainte de slujba.

      +20 voturi
      +1
      -1
    3. doar de dragul claritatii juridice
      nu avem nici un fals in cazul primului document. din chiar ce ati prezentat rezulta ca raportul nu era semnat de nimeni. Falsul ca infractiune presupune fie alterarea documentului prin modficari sau completari ulterioare fie prin contrafacerea scrierii sau semnăturilor sau datei, toate acestea trebuind să aiba capacitatea de a produce consecinte juridice.
      in cazul primului document, e clar ca nu avem nici un fals, fiind vorba de un draft neînsușit de nimeni. Iar daca au votat, așa în baza lui consilierii, ca prostii, neavand habar la ce ridica mâna, cum se întâmpla mai mereu in CLM, indiferent de partid, hotărârea se putea ataca in contencios ceea ce cred ca s-a și întâmplat.
      cat despre al doilea document, dacă se va dovedi că el a fost fabricat în 2018 pentru a acoperi o gaură din 2010, aici am putea avea o problemă. Dar asta ar presupune ca cei trei semnatari ai presupusului fals, Lilioara, Contraș și jurista din josul pagiinii să vină și să se autoincrimineze recunoscând că l-au făcut și semnat acum și nu atunci. Probabil ca vor spune ca documentul a existat de atunci dar au uitat să îl înlocuiască pe site. Cred ca nu are rost să ne facem iluzii aici. Madam Lilioara și sclavul Contraș au deja o experiență vastă în a acoperi rahaturile marca Falcă & co. vezi dosarele de conflicte de interese, sau ultima boroboață cea cu semnăturile USR, unde orice ar zice Falcă, e clar că au depășit flagrant termenul în cazul primelor 15.000 de semnături.
      În concluzie, eu zic sa nu va faceți prea mari iluzii. Cât timp nu există un interes real din partea celor cu mijloacele necesare – organe ale statului sau oameni cu resurse și fără interese personale (că aceștia sunt ținuți aproape) – de a face curățenie la PMA și de ce nu, șla CJA, nu vor exista mari șocuri și surprize.
      Problema e că oamenii și nici măcar dvs jurnaliștii nu vă imaginați măcar dimensiunea reală a mizeriei și nivelul extrem de jos la care sunt acești oameni. Moral și profesonal. Dar într-un oraș în care niimănui nu îi pasă de nimic decât de interesul lui mărunt și imediat, totul se degradează….

      +16 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Sunyi. 33/.35/.37/.

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.