sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La un pas de tragedie! Un arădean a ajuns sub un tren în timp ce încerca să fugă de polițiști

    de Special Arad | 17 ianuarie 2022, 9:14 AM | Știri Arad | Topic special

    2

    În noaptea de 16/17 ianuarie a.c.,în jurul orei 00:15, polițiștii Secției 1 Rurală au depistat un bărbat de 34 de ani, din Vinga care conducea un autoturism pe strada Mănăștur, din localitate.

    Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor aceștia pornind în urmărirea lui, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat culoarea roșie a semaforului, astfel intrând în coliziune cu un tren personal.

    În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

    De asemenea, conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Totodată în urma verificărilor a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.

    Citește și: Bărbatul din Vinga care a intrat sub un tren cu mașina, încercând să scape de polițiști, avea alcool „la bord”. Este arestat preventiv pentru 30 de zile

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Hajra Sanyi

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.