joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    La teatru nu se pricepe, la muzică nici atât, am înțeles. Dar nici la pomi? Păi, nu e pădurar?

    de E. Nola | 8 decembrie 2020, 5:04 PM | Recomandările editorilor | Strada

    19

    E vorba de Bibarț, scârți-scarți până Marți.

    De primarele nostru proaspăt ales care, uite, tocmai face în scurt timp 100 de zile de mandat.

    Și precum presa cea ocoșă și faină din occident, am zis și noi să îi acordăm cele trei luni de grație. Să nu-l criticăm, să-l lăsăm până o pornește ca lumea. Chiar dacă în cazul lui nici nu era cazul, fiindcă a fost primar și înainte, chiar dacă interimar și oarecum nedorit de cel care i-a lăsat fotoliul și biroul cât o zi de post.

    Dar, uite, că nu se poate!

    Bibi face gafă după gafă, de fapt o ține numa’ în gafe, ajungând în presa națională și nu numai, pe Tik-Tokul arădean este vedetă absolută, mai un pic și îl vedem în New York Times lângă Donald, drăguțul de el.

    A dat-o-n bară cu teatrul și cu Filarmonica și peticelile de pe Tribunul Axente, dar toate astea sunt mizilicuri pe lângă înălțarea pomului, de fapt a bradului din fața Primăriei.

    Chiar dacă l-a inaugurat acum câteva zile fără mască pe figură, noi am zis că știe el ce face, aici chiar că e la el acasă, în fond e pădurar, are în deștu’ mic toate misterele pădurilor, pomilor, gâzelor și a altor vietăți care se învârt prin pădurile patriei.

    Mare ne-a fost așadar mirarea când, astăzi, bradul – e drept, cam ciupos și parcă de anul trecut – a fost demontat în grabă. Probabil va fi înlocuit cu unul mai de Doamne-ajută, dar rămâne întrebarea: Domnule Bibarț, abia acum v-ați dat seama că ați adus un brad pentru lemne de foc în fața Primăriei? Și toate astea din banii arădenilor?

    Păi, ce facem, Domnu’ primar?

    Și tocmai acum, marți?

    Când e Bibarț?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Badea Bibartzu’ îmi aduce aminte de jupan Dumitrache cu rondurile lui de noapte. Pomul despre care faceți vorbire, este expresia generozității, a bunului gust care atinge sublimul acestui primar a cărui loc îl văd mai degrabă în marele partid, neaoș românesc, AUR. Trăiască Bibi, trăiască România Mare, trăiască și înflorească scumpul nostru oraș!

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. Domnule invatator (mă iertati ca va numesc asa, dar, dacă Bibi, inginer silvic, este considerat padurar, atunci si dumneavoastra, ca profesor, puteti fi vazut doar ca… invatator) 🙂
      Nu stiu cat de bine il cunoasteti pe Bibart si nici de unde ”ati inteles” (desi am niste banuieli) că nu se pricepe la teatru sau la muzica (Eu nu m-as hazarda sa afirm acest lucru despre cineva fara a-l intreba!). Dupa cum nu stiu de ce sustineti ca i-ati acordat vreo perioada de gratie cata vreme ati mai scris, mai in serios sau in bascalie despre el (sunt exemple chiar in acest ”ziar”). Trec peste acest detaliu, caci pot intelege micile amnezii caracteristice varstei (nu din auzite!)
      Revenind la subiectul (nu motivul) postarii, caci despre motiv mai suntem unii care ne-am prins (nu doar cei care l-au ”indicat”, ca sa zic asa!), probabil ca nu cunoasteti suficient atributiile unui primar (e drept, nici eu, dar macar la chestiuni elementare tot ma duce mintea). Ca, de exemplu, achizitia unui brad. Din cate stiu, in orice primarie exista servicii specializate, care se ocupa cu asemenea lucruri. Sper ca nu sunteti atat de naiv sa credeti ca primarul se apuca sa caute un brad, fie el si ca brad de Craciun in fata primariei. In schimb, un primar poate sa refuze, in prima instanta tot prin serviciile de specialitate ale primariei, o achizitie necorespunzatoare. Doar ca, aflat intamplator prin preajma, am putut vedea ca bradul a sosit in seara precedenta ”inaugurarii”, cu o singura zi ramasa la dispozitie pentru a fi impodobit, caci, din cate am aflat si eu acea inaugurare fusese anuntata. Acum, va intreb la modul cel mai onest, daca ati fi fost primar, ce ati fi facut? Ati fi anulat ”evenimentul” chiar in ziua programata? Am fost si eu acolo, la eveniment. Am vazut zeci de copii, si chiar si adulti, bucurandu-se sincer. E drept, era seara, luminile schimbau aspectul bradului, era entuziasmul momentului. Adica, ati fi provocat o dezamagire unor copii?
      Ceea ce ma mira insa la un invatator (si gazetar, de conjunctura, cum ati spus cu alta ocazie, in acelasi timp) este faptul ca nu v-ati gandit la riscul pe care si l-a asumat, se pare deliberat, din cate se vede, primarul. Adica sa primeasca critici, bascalii din toate partile, dar sa nu strice un eveniment si nici bucuria unor copii tinuti in casa de luni de zile.
      Sa nu va suparati pe mine, dar e o fraza in articolul dumneavoastra care denota reaua credinta in cea mai pura forma. E vorba despre strada Tribunul Axente. Pai, daca tot il urmariti cu atata atentie (sper ca nu gratis!), ar fi trebuit sa vedeti acel mult discutat rond facut acolo, in care primarul explica limpede, pana si pentru un invatator, ca e ”opera” unui Dorel si ca aceea nu e nicidecum reparatia strazii.
      In rest, ce sa spun? V-am urmarit cu atentie de multa vreme. V-am apreciat umorul, ironia, cultura. Din pacate, in ultima vreme, am fost dezamagit. Si regret ca faceti din gazetaria dumneavoastra politica un fel de ”violon d’Ingres”, in loc sa va inscrieti cu talentul pe care il aveti intr-o categorie pe cale de disparitie: cea a gazetarilor independenti (sunt convins ca intelegeti).
      P.S. Nu uitati ceva ce v-am mai spus cu alte ocazii. Eu nu sunt gazetar, n-am facut si nu fac politica sub nicio forma, nu pun patima in ceea ce scriu, dar am facut aproape o obsesie din a fi obiectiv si a nu ma grabi sa arunc ”bumerangul” pana nu invat sa-l prind la intoarcere. Si sunt curios daca veti publica acest comentariu. Nu de alta, dar m-am ostenit ”ceva” sa-l scriu…

      +10 voturi
      +1
      -1
      • Cum să nu înțeleg, Domnule.
        Faptul că m-ați făcut învățător chiar mă flatează. Au fost mari oameni în istorie numiți învățători, sper că știți asta. Nu profesori, învățători.
        Trebuie doar să vă atrag atenția că pădurar nu este o diminutivare a inginerului silvic, ci o explicitare, în timp ce Dvs ați trecut la o diminutivare, așa cum ați și vrut, nerealizând că jigniți învățătorii.
        Sunt multe alte astfel de ”imprecizii” în textul Dvs, nu mă mai obosesc.
        Doar atât, privind atribuțiile unui primar: ridicarea Pomului de Crăciun în orașe e un moment simbolic important mai nou și la noi. Se fac pregătiri din timp, sunt primari, de exemplu al NY-ului, care se duc să vadă bradul care va fi sacrificat, nu vin în ultimul moment să facă o baie de mulțime fără mască în fața unui brad leșinat, ridicat în ultimul moment.
        Indiferent cum ar fi: că nu a acordat importanță necesară momentului, că nu a verificat cum se desfășoară operația – apropo, ziua el a fixat-o sau ai lui, faptul că pomul a sosit în seara zilei, arată doar că nu au făcut bine, nu s-au organizat, nu s-au corelat – ziceți cum vreți, cert este că toate astea se sparg în capul celuia care spune cuvântul în fața bradului.
        Adică, Bibi…
        În ceea ce privește restul celor atinse, strada peticită, asfaltul vălurit, din nou, primarul trebuie să fie înainte acolo, nu după.
        După, eventual jurnaliștii.
        Înțelegeți?
        Dacă nu e așa înseamnă că primarul este incompetent și iresponsabil. Nu vă este încă clar?
        Dacă nu, mai cercetați și studiați, din moment ce sunteți atât de tânăr încât vă permiteți să jigniți un om prin vârsta lui.
        Nu e vorba de mine, e vorba de educație…
        Uitasem, de ce credeți că nu voi publica textul în care vă faceți de râs?
        Pe de altă parte, era mai în interesul DVS să nu apară această probă de…exercițiu de autoflatare. Ca să fiu elegant până la capăt.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Regret, domnule profesor, chiar n-ati inteles! In plus, la fel ca in articol, faceti din nou deductii gresite. Nu v-am facut invatator prin diminutivare, ci ca exemplu de schimbare a pozitiei profesionale. Deci, desi incercati sa ma puneti in ”conflict” cu invatatorii, nu era nicio jignire la mijloc, mai ales ca stiu cine este cel mai mare Invatator! Apoi, o simpla cautare va va lamuri ca ”in Romania, padurarul apartine de Ocolul Silvic, fiind subordonat tehnicianului si inginerului silvic”, asa ca ”diminutivarea” ati intentionat-o dumneavoastra.
          Daca ne apucam sa comparam atributiile unui primar cu cele ale primarilor din NY, iarasi facem o greseala (intre altele ”sunt primari, de exemplu AI NY-ului”, dar asta e scuzabila; graba, supararea). Va asigur ca primarul NY-lui nu merge sa aleaga bradul in padure! Pun pariu! 😊
          In rest, aveti dreptate doar cu ”spartul in cap”, doar ca asta nu justifica alte afirmatii, referitoare la ce se pricepe sau nu. De fapt, cumulul de ”mistocareli” nu face decat sa denote un alt sentiment vizavi de primar, nicidecum obiectivitatea unei critici punctuale.
          Iar treaba cu a fi ”inainte” de un asfalt valurit, aici chiar aveti o scuza; probabil n-ati vazut niciodata o asfaltare, altfel ati fi realizat ca prezenta primarului ”inainte” nu are nicio influenta asupra calitatii asfaltarii. E ca si cum dvs. ati merge inaintea unui examen, crezand ca astfel ati influenta calitatea prestatie examinatilor. Primarul, prin serviciile specializate, verifica DUPA executie, nu inainte, si intervine doar cand serviciile nu-si fac datoria.
          Cateva ultime lucruri: nu stiu de unde stiti care e varsta mea? Si de ce considerati ca v-am jignit? Deductia pe care o faceti e doar o jenanta victimizare. Nu stiu cu ce m-am autoflatat (poate imi explicati). Daca m-am facut de ras, poate am vrut sa fiu in ton cu dvs. si articolul dvs, v-ati gandit?
          P.S. N-ati fost catusi de putin elegant. Apropo! De ce nu apare la finalul acestui articol insemnul (P)? Asta ca sa fiu si eu… elegant 😊

          0 voturi
          +1
          -1
          • Ați înțeles în cele din urmă, v-ați prins cum se spune.
            A fost un articol publicitar comandat de primarul-pădurar al Aradului.
            Doar așa, pentru corectitudine lingvistică: inginerul silvic e o denumire modernă și instituționalizată a pădurarului din cele mai vechi timpuri. Deci, acum o sută de ani inginerul silvic nu exista, în schimb pădurarul era inginer silvic.
            Cu învățătorul nu e așa, există de când e școală, ca și profesorul.
            Oricum, am avansat mult.
            Mersi de insistență.
            Vă aștept și mâine, va fi frumos.

            +2 voturi
            +1
            -1
      • Am înțeles că aveți aici o chestiune personală cu ziaristul. Dar … să sari în apărarea unui „țărănoi sadea”, ce nu de mult și-a exclus cizmele de gumă din garderoba de zi cu zi și vine la oraș să ne interzică TEATRUL ONLINE, cu motivarea că IO „nu sunt de acord”, minciuni despre „lipsa de soluții” și la întrebările despre motivul împotrivirii sale, când în restul României „online” este agreat și pe deasupra recomandat, răspunde la MIȘTO, mie mi se pare că ori sunteți un „Gigi contra”, ori sunteți „consătean” cu țărănoiul.
        .
        În consecință, este destul de clar că acest „mincinos” se face de râs singur, Live, nefiind nevoie a se inventa motive spre a fi luat în „bășcălie”. Știți, există o vorbă din bătrâni care spune „De tăceai deștept rămâneai!” și ea i se potrivește atât lui cât și dumneavoastră. Doar că acest „țărănoi” suferă și de sindromul FUDULIEI, ce este un EFECT SECUNDAR, de obicei al PROSTIEI și de aceea nu se poate abține să o dea din groapă în groapă.
        .
        Și să vă mai spun ceva, un mic secret, un Primar de Municipiu, nu are nevoie să iasă Live la rondul de seară, dacă își FACE TREABA AȘA CUM TREBUIE. El iese, pe chestie „de imagine”, să-i „încânte” pe alegătorii tot la fel „dă dăștepți” ca el. Un primar, așa cum spuneți, are un serviciu tehnic, a căror responsabiltate este să verifice starea lucrărilor de infrastuctura în lucru, precum și a celor în stadiu de predare. Ahhh … vrea să-i verifice? Ok! Dar dacă îi prinzi în ofsaid (și nu-i nevoie de Live), îi și dai afară pentru lipsă de competență, corupție … adică au „orbul găinii” pe bază de ȘPAGĂ.
        .
        Apropo de bucuria copiilor … aceștia ar fi aplaudat și un brad frumos din „piață”, de 3-4m, cumpărat la vedere. Nu aveau nevoie de unul de 15m adus cu cheltuială de mii de ori mai mare. Adică pentru „Cultură Online” nu are bani, dar pentru brazi are?! El, „silvicultorul” de făcea un Live și se ducea la pădurile ce le știa, aducea un brad fain pe portbagajul mașinii și nu ne făceam de bășcălia Lumii.

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Domnule Peterpan, ati inteles gresit, nu am nimic personal cu ziaristul, ci cu ceea ce scrie. Nu sar in apararea nimanui, ci incerc sa fiu obiectiv. Si politicos, spre deosebire de dumneavoastra! Ar fi necesar, mai ales daca sunteti om de cultura sau doriti sa aparati cultura. Apoi, ca un detaliu care tine tot de obiectivitate si nicidecum de simpatii personale, acest ”taranoi” nu a sosit acum in oras, ci a fost director in Romsilva la Bucuresti, prefect. Intre altele, chiar m-am interesat sa aflu cum e cu teatrul si filarmonica. Surpriza! Nu e vorba despre o decizie personala a primarului. Caruia nu-i iau apararea si caruia i-am scris adesea in comentarii la postari, criticand ce era de criticat.
          In rest, sper din tot sufletul ca pasiunea cu care scrieti nu are in spate un artist, caci de la artisti chiar am mai mari pretentii. Iar daca mie mi se potriveste acel ”daca taceai filozof ramaneai”, atunci aflati ca nu ma ispiteste filozofia, ca Dumnezeu mi-a dat gura sa vorbesc. Pacat ca unii oamenii merita doar tacerea!

          +3 voturi
          +1
          -1
          • Să ai un stagiu de director la ROMSILVA, cea mai coruptă instituție din administrația țării, te fac din „țărănoi” orășan? Foarte interesant mod de a evalua oamenii. Cum am spus, nu am nevoie să scotocesc adânc în „cariera” acestui țărănoi, să aflu detalii de care să fac bășcălie. Are el „grija” de asta.
            .
            Ce mai este interesant este că, mereu se găsește „cineva” care să-i spele de păcate pe toți famfaronii și INCAPABILII. ÎNTREBAREA ESTE „OARE DE CE”??? Când ăștia galbeni ca voma, mint pe bandă rulantă, când se comportă în primărie de parcă au primit-o moștenire de la bunici, când sunt aroganți și nesimțiți explicându-ne mereu ca la proști „de ce nu …”, când încalcă Constituția, legile și regulile democrației, de cum ajung în poziții de conducere, când negru pe alb o demonstrează că sunt proști administratori … tot eu trebuie să fiu POLITICOS?(iar lecția despre politețe poți să ți-o bagi … unde și cum vrei, … la alegere) Te rog să mă crezi că sunt politicos cu cine merită, RESPECTUL SE CÂȘTIGĂ ȘI NU SE IMPUNE, cu cine nu, am să-mi arăt disprețul prin cuvintele folosite, după cum de fapt merită.
            .
            Ascultă stimabile, nu-mi spune că aperi un principu al obiectivității, când toate intervențiile tale transpiră o vădită părtinire a „țărănoiului”. „Surpriza! Nu e vorba despre o decizie personala a primarului.” păi dacă nu a fost decizia lui de ce nu spune așa atunci. Surpriză! O fi venit Trump să interzică spectacolele online la Arad?! Mai ști?! O fi având țărănoiul „telefon roșu” cu un alt molestator al democrației.

            +2 voturi
            +1
            -1
    3. Imi pare rau ca in schimb dvs va faceti ca nu pricepeti. Acel (P) la care faceam trimitere era aluzie la altceva (sau altcineva). Cat priveste denumirile, poate ca aveti dreptate, dar eu traiesc in 2020, nu acum o suta de ani. In ritmul asta sa ma astept sa ma ”diminutivati” si pe mine drept Cro-Magnon.
      Nu ma mai asteptati maine decat daca veti scrie ceva mai de Doamne-ajuta. Sau eventual sa o lasati pe doamna Iulia Notaros, care chiar ma incanta cu scrierile dumneaei. Pacat ca ale dansei sunt mai rare. Frecventa celor pe care le scrieti nu ma deranjeaza. Ma dezamageste subiectivismul lor, ca sa nu mentionez si alte dezamagiri. Mai importante…

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Simt nevoia sa intervin si eu domnule Greiere… In 89 cand am iesit in strada , impreuna cu multi aradeni , nu mi-am imaginat niciodata ca Aradul meu va incapea pe mana unor impostori gen Bibart , Balcea, Falca , Pistru etc samd. Acesti analfabeti (functionali ca e la moda) trateaza orasul si judetul ca pe propria mosie , iar pe aradeni ca pe niste iobagi. Sunt nascut chiar in 9 de cembrie acu 50 de ani , dar de 4 ani am fost adoptat de mitici. Aseara a fost a doua oara ca mi-a crapat obrazul de rusine pentru ca sunt aradean get beget, M-a intrebat vecinul de la parter daca de saracie am venit in Bucuresti…Si am intrebat de ce…Mi-a pus viralul cu bradul lui Bibart. Punct.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Domnule, in acel decembrie 89, ca aradean get-beget, am sperat si eu altceva! Mi-am riscat chiar viata si am refuzat, pe baza acelorasi principii de obiectivitate si onestitate, un certificat de revolutionar pe care il puteam avea, dar care am considerat ca sunt altii care il merita! Asa ca la acest capitol chiar nu primesc ”lectii”. Pe de alta parte, asa cum am acordat un gir de incredere la atatia impostori de pana acum, ingaduiti-mi, in baza unui drept pe care il aparati si dvs, sa mai acord unul. Evident, in lume exista oameni care vad partea plina a paharului, altii pe cea goala! Spre deosebire de cei care scriu ”la ordin”, eu chiar am putut descifra niste lucruri care ma fac sa cred cu tarie ca Bibart e de fapt exact in tabara opusa celor mentionati de dvs, iar timpul va dovedi acest lucru. Restul e doar un cancan la care, spre dezamagirea mea, domnul profesor s-a inrolat. Sincer, nu mi-au placut niciodată legiunile, fie ele si… straine, cum se numesc de obicei. Sper sa intelegeti metafora…

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Ah, acum am înțeles, sunteți un fan Bibarț. Atunci aveți circumstanțe atenuante.
            În rest doar atât, mai interesați-vă privindu-l pe Domn profesor, cum îmi spuneți.
            Pentru orientare, am fost o singură dată înrolat: în armată. Dar și acolo am fost degradat de la sergent la soldat în cele din urmă.
            Și n-o spun cu regret, dimportivă…

            +1 voturi
            +1
            -1

    Lasa un raspuns pentru Garneata

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.