La Șepreuș s-au furat câinii de pază





La Șepreuș hoții au ajuns la limita ridicolului, furând tot ce le cade în mână. Astfel, polițiștii au fost sesizați de către un localnic de faptul că cineva i-a furat (atenție!) 10 litri de motorină, un acumulator auto și doi câini… de rasă, ce-i drept.
Polițiștii au pus mâna pe făptași în doar câteva ore, doi bărbați de 33, respectiv 44 de ani.
În urma cercetărilor polițiștii au stabilit că în noapte din 8 spre 9 aprilie, cei doi bărbați au pătruns în curtea unei case din Șepreuș de unde ar fi sustras dintr-un tractor aproximativ 10 litri de motorină și un acumulator auto, iar din curte ar fi furat și doi ogari. Oamenii legii au estimat prejudiciul la aproximativ 1.000 de lei.
Cei doi câini au fost recuperați în cele din urmă și predați victimei, iar pe numele făptașilor au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Comentariile portalului
Totusi oare nu e clar ca refuzul acela fe a recepționa e o vrajeala?? Binart nu poate recepționa ca ar întra la pușcărie. Deci nu e (...)
Soluția ideală ar devierea Mureșului ca să nu treacă pe sub pod! Deci, în cazul unei binecuvântate prăbușiri, nu vor fi victime...piscicole!
Ziua cea mai lungă ,,dân istorie"...